Am probleme cu calculatorul ! Ajutor Gratuit

Primim zilnic email-uri cu titlul „Am probleme cu calculatorul”, așa că am deschis această secțiune pentru a oferi sprijinul nostru în mod public, tuturor celor care au nevoie de el. Așadar, dacă aveți probleme cu calculatorul, de natură software ori hardware, vă rugăm să trimiteți întrebările vostre prin intermediul formularului de comentarii.

Înainte de a trimite o întrebare, aruncați o privire peste comentariile existente deja. Știm, sunt foarte multe, dar asta nu înseamnă altceva decât că aveți mai multe șanse să găsiți deja răspunsul pe care îl căutați în scopul rezolvării problemei întâmpinate.

Din păcate, nu o să vă putem ajuta întotdeauna, în cazul în care calculatorul nu pornește, dat fiind că nu ne aflăm în fața acestuia pentru a identifica problema de natură hardware ce-i împiedică funcționarea.

Ce trebuie să conțină mesajul:


Pentru a ne fi mai ușor să identificăm problema care vă dă bătăi de cap, în mesajul trimis, nu uitați să precizați următoarele informații:

  • Descrierea problemei.
  • Modelul PC-ului (laptopului).
  • Tipul procesorului, cantitatea de memorie RAM.
  • Sistemul de operare utilizat.
  • Programul antivirus instalat în calculatorul dumneavoastră.

Exemplu mesaj corect:

Calculatorul meu se restartează și nu știu de ce. Este un laptop Toshiba Satellite Pro R50-E-13X. Calculatorul are Windows 10, 8GB de memorie RAM și un procesor de i7-3610qm (asta am văzut pe etichetă sau când am accesat, făcând click dreapta pe opțiunea „Sistem”, secțiunea „Despre”).

Aveți probleme cu sistemul de operare Windows 10?

Avem rugămintea ca toate problemele și erorile Windows 10 să le trimiteți sub forma unui comentariu la acest articol. N-are rost să le amestecăm pe toate aici, va rezulta un talmeș-balmeș în care ne va fi foarte greu să localizăm soluțiile oferite deja altor utilizatori Windows.

2.706 Comentarii

  1. salut am un calculator intel pentium 4 1,5 gb rami cand il pornesc imi apare mesajul this application has failed to start because dnsapi .dll was not found .reinstalling the application may fix problem imagine neagra cu mesajul asta nu pot sa intru .va multumesc

  2. Salut am un calculator Delux, 4 gb ram, procesor amd A10 3.40 ghz, si cand vreau sa instalez ceva imi apare File system error (65535) astept mesaj, va multumesc

  3. Buna. p.s.Am un P.C.cu win 7 ultimate ,4GB RAM,64- bit,service pack 1,HDD 300 GB,cpu amd sempron 140 2.7ghz,Am incercat sa fac update cu intentia de a pune win. in RO.deoarece nu stiu lb engleza, nu am reusit desi mi-a facut la update de credeam ca nu se mai opreste,am dat off la update win.si i-mi scade spatiul in C fara sa descarc nimic si dispare de ordinul gb-tilor,curat spatiul liber si mai recuperez ceva dar iar se pierde. Mentiune..am cumparat pc-ul acum 3 sapt. si de atunci ma chinuiesc sa-i dau de cap.MULTUMESC PT EFORTUL D-V DE A NE DA UN SFAT,celor mai slab pregatiti .

    1. Salut.
      Spatiul il poti recupera cu usurinta cu ajutorul Disk Cleanup,instrumentul oferit de Windows 7.
      Alte programe utile in acest caz:
      ->CCleaner
      ->Clean Master
      ->WinDirStat

      Cat si articole utile:
      https://www.programecalculator.ro/program-analizarea-curatarea-partitiilor/
      https://www.programecalculator.ro/cum-sa-eliberezi-spatiu-pe-hard-disk-ocupat-inutil-in-partitia-c/
      https://www.programecalculator.ro/cum-activez-si-dezactivez-hibernarea/

      Utilizeaza un program de analizare a spatiului din cele mentionate si unul de eliminare a fisierelor inutile si iti vei recapata spatiul pierdut.
      Succes!

  4. Am un pc cu un procesor de 2, 7 ghz 3g ram ddr2 placa de baza asrock hard 150g problema sta in felul urmator : am inceput sa reinsatlez wind. la ora 7:00 s’ a intalat foarte greu abia la21:00 mi s’ a deschis si (windows 7 ) a doua zi cand la’m deschis mi s’ a deschis foarte greu … si se repeta acceasi problema…

  5. am un laptop toshiba procesor 1.6g ghz. 4 gb ram.cand lam cumparat avea windows orginal,in timp na mai mers si am bagat un windows luat de pe net.de curand am observat ca pe spatele laptopului am product key de la ala orginal.exista vreo posibilitate sa il bag iarasi.va rog sa-mi raspundeti.multumesc mult

    1. Da,este posibil.
      Singura conditie este sa ai instalata versiunea corecta,licentele la randul lor fiind de mai multe tipuri,exclusiv doar pentru versiunea care a fost inserata.
      Esti atenta la versiunea care este mentionata pe spate,te asiguri ca ai aceeasi versiune instalata si inserezi codul de licentiere.

  6. Buna. Am si eu o problema cu calculatorul (Windows 7 Ultimate de 32). Cand incerc sa deschid unele fisiere de pe desktop (internet explorer, antivirusul, utorrent ) imi apare „Your internet Security settings prevented one or more files from being opened”. Ce s-a intamplat si cum pot sa remediez problema? Mentionez ca nu am umblat in setarile calculatorului inainte de a aparea aceasta problema. Multumesc anticipat. P.S. Este al 3-lea mesaj care il trimit. Daca nu trimit unde trebuie va rog spuneti-mi unde sa -l trimit.

    1. Draga Gabriela urmareste cu atentie comentariile in special raspunsurile si retine de prima oara unde ai postat.
      Spre exemplu,ai intrebat aici,avand un raspuns cu o posibila solutie inca de cand ai solicitat ajutor.
      Putina atentie nu strica…
      Nu este vina nimanui ca se uita unde s-a postat initial ori nu se urmaresc comentariile,fiind totul pe umerii celui ce posteaza comentarii in fel de fel de locuri,uitand si ce,unde a postat,lucruri perfect normale.

      1. Draga Moxin, nu am uitat unde am postat, dar chiar nu reusesc sa-mi gasesc raspunsul (nici acolo unde m-ai trimis), nu stiu ce se intampla. Te rog, revino cu un raspuns pentru mine, am mare nevoie. Iti multumesc

          1. Am reusit sa remediez problema si iti multumesc mult pentru raspuns. Nu sunt eu as in calculator dar atata lucru stiu si eu-sa dau click pe”aici”. Nu stiu ce s-a intamplat de nu vedeam raspunsul.Acum daca mai vrei sa ma mai ajuti cu o problema: nu imi mai apare bara de meniu . Cum o recuperez?

          2. Cu placere.
            Eu unul eram mirat cum de nu vedeai raspunsul dat cat si comentariile ce sunt postate.
            Nimic din ce ti-am zis nu am zis nu am zis cu rautate.
            Eu unul banuiesc ca ai activat ascunderea automata a meniului.
            Rezolvarea o gasesti aici.
            In caz ca nu te descurci posteaza din nou aici si daca doresti te pot asista de la distanta prin Team Viewer.

  7. salut am windows xp am instalat pack3 in italiana nu stiu ce am facut ca cind il pornesc imi apare pc costantin jos ok apasok si merge cind il stind imi apare aresta si la ripristino configurazione di sistema nu merge ptr aduce normal cum la facut baiatul am 1,50ram gb 1,79 ghz astept multumesc

    1. Salut Constantin si bine ai venit aici.
      Eu unul nu am inteles ceea ce doresti sa faci,te rog explica intr-un mod cat mai coerent,explicit ceea ce doresti sa faci.
      Explica intr-un alt comentariu,intr-un mod cat mai simplist ceea ce s-a intamplat,modificat etc si ce anume intentionezi sa incerci a remedia.

  8. Salut…Am o problema la pc , când îl deschid deci de la început (apăsati butonul On si începe sa se deschidă , la un moment dat se restarteaza , trebuie sa dau Enter la un moment dat si eu am parolă pa pc si nu ştiu de ce nu pot sa o scriu la tastatură , ieri am cumparat altă tastatură si la fel face , tastaturile. funcţioneaza ( le’am verificat pe alt pc)…ce sa fac?

  9. Buna!
    Nu reusesc sa imi dau seama ce problema are comp-ul. Nu vrea sa porneasca in sensul ca monitorul ramane stins (am incercat si cu alt monitor), led-ul rosu de la carcasa este aprins continuu iar cel verde este stins. Computerul se alimenteaza (toate ventilatoarele pornesc normal) doar ca nu vrea sa trimita nici un semnal la placa video si se aude un pacanit sacadat, ritmat, indiferent daca deconectez placa video sau hardul. Imi puteti da o idee de la ce ar putea pleca problema? Nu se aude piuit continuu deci ramii ies din discutie banuiesc :) Va multumesc !

  10. Salut. Am un laptop toshiba de cv ani daracum nu stiu ce are nu se mai deschide. Intra curent in el arata beculetele sprinse dar nu se mai deschide. Ce crezi ca ar avea?

    1. Salut.
      Problemele pot fi multe si care mai de care mai serioase,clar fiind o problema hardware.
      Cel mai bine apelezi la un service pentru o diagnosticare a intregului ansamblu,pretul fiind pana in 30 RON,stiind exact ce are si daca se merita repararea acestuia sau nu.

  11. buna ziua, am si eu o problema la un pc care dupa ce vreau sa bootez de pe dvd cu win xp nu imi mai recunoaste tastatura care este cu mufa de ps2 dar conectata la comp prin adaptor cu usb.Nu pot trece de acea comanda ”Press any key to boot from cd ” .care este buba va rog?

    1. Buna Ziua.
      Incearca sa optezi pentru instalarea unui sistem de operare nemodificat,daca este vorba de Windows XP,vorbind aici despre un kit de instalare,ce are o marime destul de mica,fiind capabil sa fie inscriptionat pe un CD.
      Incearca de asemenea sa elimini adaptorul pentru ps2 si sa il introduci direct daca ai posibilitatea ori daca nu este posibil incearca sa verifici in BIOS daca ai activata optiunea „USB Legacy Support”.

  12. Buna ziua!

    Revin cu mesajul, banuiesc ca nu l-ati vazut si de aceea nu mi-ati raspuns…

    Nu reusesc sa imi dau seama ce problema are comp-ul. Nu vrea sa porneasca in sensul ca monitorul ramane stins (am incercat si cu alt monitor), led-ul rosu de la carcasa este aprins continuu iar cel verde este stins. Computerul se alimenteaza (toate ventilatoarele pornesc normal) doar ca nu vrea sa trimita nici un semnal la placa video si se aude un pacanit sacadat, ritmat, indiferent daca deconectez placa video sau hardul. Imi puteti da o idee de la ce ar putea pleca problema? Nu se aude piuit continuu deci ramii ies din discutie banuiesc :) Va multumesc !

    1. Salut.
      Sigur acel pacanit sacadat nu sunt defapt niste beep-uri?
      In functie de modul in care sunt returnate ai posibilele cauze aici.
      Incearca sa remontezi intreg sistemul din nou,dupa ce decuplezi fiecare componenta in parte,poate ti-a scapat ceva ori undeva nu este un contact corespunzator.
      Poti testa de asemenea atat placa video integrata ori o alta placa video dedicata.
      Daca problema persista cel mai indicat este sa apelezi la un service profesionist.

  13. Salut am si eu o nelamurire legat tot despre calculator !

    Cum por rezolva o erroare bSOD (Blue Screen) in cazul in care nu am access la internet sau la un calculator sedundar ?

    Daca se poate imi poti trimite raspunsul pe mail sau facebook ?!

    Merci frumos , o seara buna !!

  14. Seara buna!!Mie nu-mi mai porneste pc-ul,chiar nu stiu ce are.Acum vreo doua s siaptamani s-a inchis brusc si nu mai pornea.Cand il aprindeam dadea sa porneasca dar se inchidea dupa 5 secunde.Acum am venit pe acasa,l-am curatat putin(eau niste mici monnstruleti in el,nu a fost curatat de multa vreme)nu vrea sa porneasca.Precizez ca imi mergea greu inainte sa se stinga brusc.windows-ul nu-l mai instalasem de vreo doi ani.Astept raspuns,multumesc!!

  15. Salut! Mama mea a facut curatenie pe sub cablurile de pc. Pc-ul era pe Sleep. Am ajuns acasa,am incercat sa-l scot din sleep si se aprindea pc-ul,dar monitorul nu. Am dat un restart si mi-a aparut imagine. Am dat „Start Windows normally” si iarasi nu imi dadea imagine pe monitor si beculetul acestuia palpaia. Am deconectat PC-UL,l-am desfacut si am curatat cooler-ul de la procesor. L-am montat la loc,am conectat cablurile si am apasat pr butonul de pornire. Nu s-a intamplat nimic,nu se mai invarte absolut nimic in el. Mentionez ca pinii de la sursa sunt intacti. Pc-ul se comporta de parca nu ar intra curent in el. Vreau sa ma duc la un centru de diagnosticare si cu sursa la garantie. Nu miroase a ars sau alte chestii. Pc-ul a mai avut probleme cu sursa care mi-a ars placa de baza si procesorul. Specs: 4gb ram,procesor i3 3.3GHz,windows 7,nod32.
    *SOLVED* Era sarit cablul ce alimenta placa de baza

  16. Salut am si eu o problema cu pc-ul:
    Amd 6100 FX 6core 3.30Ghz 8Gram DDR3 Kingston Placa baza A5A78L-M/USB3 Placa video Radeon R7 250 OC 1G GDDR5 128bit Sursa Toqe 700W PFC ACTIV WINDOWS 7 64 BIT
    in timp ce ma joc din senin se opreste monitorul arata no signal imput dar nitatea merge
    trebuie sa il opresc de la buton si sa-l repornesc.de 1 an tot imi face asa.

  17. Salut ma jucam medal of honor pacific assualt cu cd in pc si de.odata se stinge pc,se aprinde la loc si imi apare:bootblock emergency recovery mode.the system bios image is corrupted.searching for system bios image on disk.searching for system bios image on cd searching for system bios image on diskette.
    please insert renovable media containing a system bios image file and cycle the power on the system. A system bios image file may be obtained from http://www.hp.com
    intel p4

  18. Salut am nevoie de ajutor, am un laptop care sa stricat se aprinde sta cinci min aprins si dupa face o imagine albastra….toate culorile si se blocheaza ce pot sa fac sa schim windows are 7 ajutor va rog

  19. buna am o problema cu laptopul(nu prea ma pricep),nu stiu ce a facut nepoata mea,in ce a intrat,cand deschid laptopul nu mi mai apare descktopul ci direct pagina my computer care incarca si nu ma lasa sa ies de acolo,pot folosi doar bara de jos unde am netul si daca vreau sa l inchid nu merge shutdown trebuie doar de la buton………….multumesc

  20. AJUTATIMA !!!!!!
    Sall de curand am primit un pc destul de bun din punctul meu de vedere si vine un prieten si ii spun sa imi instaleze xp sp3 merge instalez driverele de la placa video placa de baza si sunet si merge peste doua zile se aprinde calculatorul dar nu intra in windows si isi da restart
    PS:Se poate intra in bios + temperatura procesorului este de 20 grade C va rog ajutatima si spunetimi ce are si ce trebuie sa ii fac.
    MULTUMESC
    DETALII: placa de baza:Gygabyte K8NS
    procesor:AMD Sempron de 1.6 Ghz
    placa video:ATI Radeon 9250 de128 mb
    Rami:1 Gb ram ddr1
    HDD:nu stiu fabrica dar este de 20 gb(pe acesta este instalat xp sp3)
    Va multumesc anticipat!!!!!

    1. Esti sigur ca toate componentele sunt montate corespunzator?
      Ai incercat sa verifici setarile din BIOS,eventual sa le restaurezi la configuratia implicita?

      1. Adica restart la bios?
        Si apropo imi dauneaza ceva daca dau acest restart?
        Si inca ceva oare isi poate reveni daca instalez din nou windowsul?

        1. Nu restart la BIOS ci reset.
          Nu are ce sa-ti dauneze daca nu ai avut o configurare personalizata.
          Asta nu ai de unde sa stii pana nu incerci.
          Esti sigur ca driverele au fost instalate corespunzator si nu ai instalat alte chestii?
          Poti incerca de asemenea functia System Restore din Safe Mode.

          1. Pai am dat reset la bios prin optiunea sa reset bios si nu s-a intamplat nimic si da am instalat corect driverele altceva nu stiu ce sa ii mai fac.
            Si sa imi raspunzi la intrebarea:isi revine dac instalez windowsul din nou?

          2. Poti incerca si asta in conditiile in care sistemul de operare este corupt.
            Ai incercat si ce ti-am mentionat in postarea anterioara,anume sa utilizezi System Restore din Safe Mode sau nici asta nu iti permite?

          3. Nu imi permite acea optiune si acum nu isi mai da restart doar ramane negru si nu isi mai da restart.Astazi instalez din nou windowsul sa vad dac rezolv .Daca mai ai alte idei sunt ochi si urechi.

          4. Am instalat iar windowsul si si-a revenit ms de ajutor.
            Atunci cand voi mai avea vreo problema voi apela la tn .
            Ms sincer de ajutor

    2. Sa nu fie cauza tot din Windows se mai intampla de obicei pe Windows Xp Sp3… daca ai Pc mai slabut iti recomand Sp2 din propria experienta merge mult mai bine.

  21. Am în casă un router trendnet TEW733GR (http://www.trendnet.com/products/proddetail.asp?prod=255_TEW-733GR) şi acum, de când am trecut la RDS Fiberlink 1000, am primit şi de la ei un router moca, și anume ZTE ZXHN H298N (http://enterprise.zte.com.cn/en/products/network_lnfrastructure/cpe/broadband/201404/t20140418_422573.html).
    Ceea ce aș vrea să fac este să folosesc ambele routere, dar neapărat primul să fie Trendnet pt wi-fi și distribuire net prin cablu în toate cele 4 camere, iar al doilea router ZTE de la RDS să îl folosesc pt WI-Fi doar în ultima cameră, respectiv în birou unde semnalul wi-fi de la routerul Trendnet este mai slab. Deci, practic aș vrea ca routerul ZTE doar să îmi prelungească semnalul. Menționez că în birou am o singură priză de net, iar ca sisteme am un sistem desktop PC(fără adaptor wi-fi), un Laptop (cu wi-fi) și smartphone (cu wi-fi).
    Am încercat să fac această configurare, dar nu funcționa decât un wi-fi în casă, ori wi-fi de la TrendNet, ori cel de la ZTE. Se poate să funcționeze amândouă?? Routerul ZTE nu stiu daca are o alta optiune decât PPPOE, dacă are nu știu cum să o activez …
    Se poate realiza ceea ce vreau eu, sau este imposibil. Daca se poate realiza, CUM?
    Mulțumesc pentru timpul acordat.

  22. Salut. Detin un pc(desktop) intel pentium dual CPU E2160 1.80 GHz, 2 Gb RAM, windows 7 ultimate.
    Am un joc „Poolians” (biliard), detin cont premium valabil 1 an. Il instalez, se deschide dar nu pot sa ma loghez pe nici un user. Ma logheaza ca „guest’ . Imi apare Error: can not open output file. You are logged like a guest. Am incercat cu toate versiunile de windows. Chiar si cu ubuntu. Aceeasi problema. nu pot sa adaug programul nici la system properties-advanced-performance+settings-data execution prevention…imi apare „this program must run with data execution protection(DEP) enabled. You cannot turn off DEP for this program.” Puteti sa ma ajutati va rog frumos?

  23. Salutari tuturor! Am o mica problema cu calculatorul. In orice joc are caderi de fps(Framuri) timp de 5 secunde dupa isi revin, nu conteaza ce joc, inclusiv Cs.
    Procesor: AMD Athlon 64 X2 Dual Core 5200+ (2CPUs) 2,7 Ghz
    Gpu: Nvidia GeForce 7300 GS
    Rami: 4 GB
    Ruleaza un Windows 7 pe 64 bit
    Mai trebuie sa mentionez ca RECENT SURSA A FOST ARSA si pc-ul a fost dus la reparat. Inainte de a se arde sursa nu aveam probleme cu fps-ul la niciun joc.

  24. Buna! Miam cumarat un calculator cu placa de baza.procesor .carcasa si un giga ram reatul componentelor leam pus eu si dupa punerea in functie mia aparut dati dell pentru bios si mai sus f 12 .cand am dat f12 a analizat dupa aia mia aparut imaginea disk boot priority si am ales unul.dar problema aia e ca de fiecare data cere acest lucru desi in bios am setat prioritatea

  25. Buna,a o problema cu calculatorul. ..cind il conectez se invirte cerculetul si deodata imi apara cerrando sesión. ..dar nu se stinge ecranul. ..incerc sa reinstalez alt Windows si nu pot…ce pot face? Multumesc!

  26. salut. am si eu o problema cu laptopul meu TOSHIBA Satellite c-70-a-11, are pe el instalat win 8.1 a functionat perfect pana cind la deschidere mi-a aparut pe ecran .”‘No bootable device – Please restart system. ” am intrat in bios si nu citea hardul, am schimbat hardul cu unul de la alt laptop si nici pa acela nu-l citeste. Amindoua harduri funcioneaza normal in celalalt laptop.
    Multumesc anticipat pt ajutor.

  27. Buna,

    Laptopul meu are conexiune valida la wireless dar nu am acces la internet. E un Packard bell ,Windows XP 2002 service pack 3 Intel(R) Atom(TM) CPU N270 @1.60GHz 798 MHz, 0.99 GB of RAM. Am instalat Xirrus Wi-Fi Inspector si la Connection Test imi apare „Fail : DNS lookup failure” si ” Fail : No IP available”. Crezi ca poti sa ma ajuti cu o parere?

    Mersi.

  28. Salut,am un laptop AcerE5-771G-50MN am reinstalat Win7 ultimate am urmat toti pasii si a ramas blocat cu mesajul Setup is preparing your computer for first use. nu trece in faza urmatoare,cum trebuie sa procedez?
    ACER E5-771G-50 MN Intel Core i5-4710U 1.7GHz with Turbo Boost up to 2.7GHz 4GB DDR 3L Memory 1000GB HDD

    Comentariu editat!

    1. Salut.
      Kit-ul de instalare a fost descarcat din surse de incredere,oficiale,legitime?
      Viteza de inscriptionare a dvd-ului a fost egala,mai mica de 4x ori peste acest prag?
      De ce nu incerci instalarea dupa un alt mediu de stocare,printre cele mai rapide si utilizate fiind stick-urile usb.
      Arhitectura sistemului de operare ce incerci sa il instalezi este pe 64 de biti,nu?

  29. am avut instalat acelasi win 7 de pe acelasi cd , a functionat bine,am avut niste virusi si l-am dus la curatat,la o firma specializata,mi-au spus ca intarzie la pornire si nu stiu de ce ,sa incerc o reinstalare ,ei neputand sa o faca pt ca nu am licenta.Nu am stick,am doar un cd pirat,de la un amic
    Nu reactioneaza la nici o tasta, nu porneste nu se opreste.
    Deja are o ora si 20 minute de cand sta cu mesajul pe ecran.
    Da 64 biti.

    Comentariu editat!

    1. Limiteaza-te a posta toate detaliile intr-un singur comentariu complet,concis,corect,nu cate un singur comentariu pentru fiecare intrebare ori situatie in parte,fiind astfel usor si pentru tine si pentru cel ce incearca sa te ajute.
      Sfatul meu este descarci din nou kit-ul de instalare,eventual cel dupa Softpedia avand link catre el aici,aceasta fiind imaginea iso necesara, ramanandu-ti sa incerci din nou inscriptionarea acesteia pe un dvd,de aceasta data cu o viteza de 4x,ori mai mica,daca doresti sa il instalezi dupa dvd si sa reiei procesul de la capat.
      In cazul in care faci rost de stick poti realiza mediul de stocare bootabil cu ajutorul acestei unelte.
      Manual de instalare ai aici,asta in cazul in care ai uitat anumiti pasi ori doresti sa te asiguri ca ai urmat corect instructiunile.

  30. Am un calculator cu windows 7 ultimate,2 gb ram,procesor de 2.5 ghz…..am incercat sai adaug o permisiune la disk drive(C) si cand iam a mers un pic dar dupa un timp mia disparut tot de pe ecran….am dat reboot si nu a mai vrut sa se aprinda..merge doar in system recovery…daca ii dau sa se aprinda normal scrie autocheck skiping si apoi se face dintro data ecranul albastru si se rebooteaza singur si face tot asa…..spunetimi ce sa fac repede….

  31. Am o problema cu calculatorul:
    Azi am instalat windows 8 si el la primu restart mia dat black screen cand il repornesc nici logo nu imi apare am incerat sa il pun la un monitor HELP! Asus

  32. Salutate tuturor. Am facut upgrade la windows de la 32 la 64 (adica l-am reinstalat) si acum am o problema. Cand restartez PC-ul se opreste, apoi cand e sa reporneasca nu mai face nimic. Monitorul este „No signal”, becurile de pe pc mai flicaresc iar ventilatoarele merg in continuare. Ce pot face ca sa repar aceasta eroare si sa mearga din nou restart (start -> restart)

    1. Dacă din momentul în care Windows pornește monitorul nu primește semnal, nu e de la Windows, e doar o coincidență. Dacă apuci să vezi mesajul de bios, apoi monitorul se stinge subit, poate fi vorba de drivere, sau, cel mai comun, PC-ul are două plăci video, de regulă una integrată și alta dedicată, iar Windows trimite semnal spre cea integrată.

  33. Buna am si eu o problema, inainte imi rulau toate jocurile pe pc, iar acum nu mai porneste nici unul deschid jocul apare imaginea neagra si iese automat!

  34. Buna ziua, am un leptop hp probook i5 cu windows 7 care de la o vreme incoace nu mai detecteaza prin wireless router-ul din casa(nu apare numele) dar pe cele din jur le vede.Pe icoana wireless apare un punct portocaliu iar daca merg in alta casa cu el, punctul dispare si nu are probleme de conectare.sau citire .Multumesc anticipat!

    1. Buna Dimineata.
      Router-ul, implicit reteaua wireless este vizibila catre alte dispozitive mobile (tableta,smartphone etc.)?
      Despre ce sistem de operare vorbim? Windows 8.1? Punctul acela portocaliu sigur nu este defapt un mic triunghi?
      Puteti posta un link catre un screenshot?

  35. Salut , Am un calculator samsung, AMD Athlon ™ 64 Procesor 3000+ 1,81 GHz, 1,50 GO memorie din RAM , Windos xp.
    Problema mea este ca am sters nu stiu ce de pe calculator si nu mai merge sa instalez programe , jocuri (etc). Le descarc dar nu merge instalate . Zice ca : Integritate instalare a esuat . Cauzele compuse includ descarcare incompleta si cauza prejudici media. Contactati autorul instalator pentru a obtine o noua copie.
    Am cautat an calculator si nam gasit nici un autor de instalare , Zi-mi te rog ce trebuie sa fac ca sa pot descarca si instala din nou programe pe calculator

      1. Folosesc : Opera mini , google chrome , Mozilla Firefox.
        Dc antrebi?
        Eu vreau sa stiu cum sa rezolv problema pentru a instala din nou programe , jocuri (etc) ?
        Si nu am mai anstalat nici un browser.

    1. Salut.
      Ce service pack ai instalat in momentul actual pe configuratia mentionata?
      Ultimul disponibil pentru arhitectura 32 de biti fiind Service Pack 3.
      Poti posta un screenshot cu respectivul mesaj?
      Eu cred ca ai toate sansele cu putin efort in configurarea post instalare sa faci un upgrade catre Windows 7.
      Daca te hotarasti sa ramai la Windows XP sugerez sa ai totul actualizat la zi in materie de programe utilizate,actualizari de sistem daca este posibil si sa nu uiti de efectuarea unor modificari ce iti pot aduce un spor de performanta,dupa cum este mentionat si in acest articol.
      Nu uita de asemenea ca este un sistem de operare invechit,mult mai vulnerabil in fata infectiilor malware decat celelalte sisteme de operare fiind necesar sa te protejezi cu ajutorul unui antivirus,avand de asemenea grija ceea ce faci si pe internet.
      Gandeste-te la optiuni de upgradare a componentelor pe viitor utile si in actualizarea catre noile sisteme de operare ori testeaza si altfel de sisteme de operare ce pot reda prospetimea utilizarii configuratiilor vechi,acestea fiind sistemele de operare bazate pe linux.

  36. Multumesc pentru promptitudine si pentru timpul d-voastra.Router-ul vede tableta si telefonul sau alt leptop din casa.Am windows 7, inainte si letopul meu se conecta dar acum (ma repet) e un cerc plin portocaliu pe icoana wireless.Ultima intrebare a d-voastra nu am inteles cu postaul de link adica….. ?Multumesc incaodata!

    1. Referitor la postatul de link,m-am referit la faptul ca doream sa realizati o poza/captura a ecranului,pentru a observa si eu la randul meu acel cerc plin portocaliu care in continuare sustin si cred ca este vorba de un triunghi.
      Pentru a afla cum sa faceti o captura de ecran va recomand acest articol.
      De asemenea sugerez sa va documentati si asupra acestui articol Conectat la router, dar fără acces la Internet: configurarea corectă a conexiunii, avand puse la dispozitie informatii utile cu privire la situatii similare.
      In functie de furnizorul serviciului de internet va indrum catre suportul oferit de catre firma,facand astfel o sesizare in speranta rezolvarii problemei,daca este posibil de la distanta ori prin trimiterea unei echipe tehnice la fata locului.
      Care anume este ISP-ul utilizat de dumneavoastra,cine anume va furnizeaza serviciul de internet?
      Exista si posibilitatea ca recent sa fi fost aduse modificari la partea de configurare a router-ului ori a setarilor conexiunii din laptop,fiind necesar sa excludeti pe rand fiecare din aceste situatii posibile,reinitializand conexiunea wireless,setarile implicite ale router-ului etc…

  37. Bună! Conectez cablul USB la laptop ( Acer extensa 5220) si la telefon Nokia Lumia 610, iar calculatorul il identifica ca si Unknown Device.Am instalat un software pentru Nokia. Il recunoaste ca incarcator, nu mi se porneste transferul. La alt telefon conexiunea se realizeaza bine. Ce e de facut ?

        1. Sincer sa fiu ma asteptam la un raspuns mai explicit in privinta sistemului de operare,care eram sigur ca este Windows nestiind si versiunea sa,asta dorind sa aflu.
          Ai incercat sa instalezi si acest software?

  38. Buna ziua.
    Problema: Laptopul meu nu se mai conecteaza la wireless
    Ce am incercat sa fac:
    – m-am conectat la wireless prin kindle si merge
    – i-am dat windows restore si nu a avut niciun efect asupra wireless-ului
    -am folosit cablul si a mers sa ma conectez la net
    – l-am restartat, am incercat troubleshooting, si am incercat teckwifi (programul recomandat de pe acest site) si nu a mers nimic

    La wi-fi networks imi arata reteaua dar cand incerc sa ma conectez wireless imi spune „cannot connect to this network”.
    La semnalul wi-fi pe tastatura imi arata un beculet rosu cand de obicei este albastru cand ma conectez prin wireless.

    Model: HP
    Procesor: AMD E1-1200 APU, 1.40 GHz
    RAM: 4GB (3.60 GB usable)
    Sistem operare: windows 8
    Antivirus: AVG Antivirus free edition 2015

    Va multumesc anticipat,
    Ruxandra

  39. Salut . De ce imi da restart singur la pc cand intru intr-un joc ? Precizez ca asa ceva nu sa intamplat . si cum as putea rezolva acceasta problema rog .

    1. Salut.
      Care sunt specificatiile computerului tau,ce sistem de operare ai instalat?
      Ai verificat si temperaturile in timpul jocului si in afara lui?
      Despre ce joc este vorba?

  40. As avea o nelamurire.Am cumparat o placa video ATI AMD Radeon R7 240 ddr5 1gb 128 biti pe sistemul urmator.
    Link download Configuratie Sistem.txt.
    Si un stiu daca am facut bine daca am luat placa asta parca am impresia ca procesorul e cam solicitat …sa fie de la ea?
    Mentionez ca atunci cand am avut o placa video nvidia geforce210 64 biti ddr 2 imi merge binisor,dar de cand am pus aceasta placa noua calculatorul meu se deschide dupa 1 minut cam asa e timpul,deci pornesc calculatorul incep sa mearga sursa si procesorul dar placa video abia dupa 1 minut de asteptare porneste si ea si pc -ul se deschide .Care ar fi cauza?

    Comentariu editat!
    Am adaugat un fisier de tip text cu detaliile postate,pentru a evita formarea unui comentariu kilometric.

  41. Buna Ziua!
    Am un laptop Asus model K55D și numai porneste!Cand apas butonul pentru al deschide se aprind becurile 2 secude si se inchide.
    Pe monitor nu imi apare nimic. Mentionez ca acesta problema a aparut dupa ce am desasamblat laptopul si l-am reasamblat,nu mi-a ramas nici un surub.
    Ce sa intamplat??

  42. Cand inserez cardul SD in laptop (Acer Extensa 5220, procesor 2,13 GHz, 1 GB RAM , windows 7) imi apare un mesaj cum ca trebuie sa-l formatez ca sa-l pot folosi, dar daca il formatez presupune stergerea a tot ce contine.

    1. Ai incercat inserarea respectivului card si intr-un alt dispozitiv?
      Spre exemplu un card reader sub forma unui usb stick ori a unui telefon,aparat foto etc…?
      Ori sa incerci accesarea lui sub alt sistem de operare,un bun exemplu fiind un live cd cu Ubuntu ori Linux Mint…
      Sunt metode mai mult sau mai putin ortodoxe dar merita incercate in speranta recuperarii informatiilor fara formatare.
      Poti incerca si recuperarea datelor dupa formatare dar nu as recomanda acest lucru sa fie efectuat fara a incercar in prealabil alte posibile metode de solutionarea a problemei.
      Succes.

  43. Am un laptop care,care dupa o alunecare de pe o masuta,intra automat in bios,dupa care nu mai vrea nimic…
    Care ar fi rezolvarea?

    Comentariu editat!

    1. Poti incerca sa ii resetezi BIOS-ul,documentandu-te in prealabil despre cum anume sa faci acest lucru,daca doresti sa incerci singur singurel si sa te incumeti la acest lucru.
      Pe de alta parte in cazul in care problema persista,apeleaza la un service serios,ce are o reputatie buna,explicand problema,solicitand eventual si o diagnosticare,asteptand posibilele solutii ce se pot oferi.
      Succes!

  44. Buna seara,am o problema destul de veche cu calculatorul,cand am aplicatii sau jocuri care mananca mai mult din procesor si HDD calculatorul incepe sa scoata sunete ciudate(par sunete ca si cand HDD-ul se deschide si se inchide continuu),apoi calculatorul poate sa isi ia freeze sau blue screen.Ce pot face in acest caz,am incercat cam toate solutiile de pe net..Am procesor fx6300 cu ram corsair de 16gb,HDD seagate de 7200rpm 1 tb…Va multumesc!

    1. Salut.
      Poti incerca sa ii usurezi sarcina HDD-ului prin achizitionarea unui SSD.
      Referitor la problema ta,nu stiu ce sa-ti zic decat sa apelezi la garantie daca inca exista ori sa incepi a analiza atent HDD-ul cu softuri speciale.

  45. Salut. Am un PC, Processor Intel(R) Pentium(R) Dual CPU e2200 @ 2.20GHz
    Ram 2 GB pe 32 bit si windows 8.1 PRO. Problema este ca azi pe la 4:50 dimineata am inchis PC-ul si cand l-am deschis acuma la 15:01 nu mai am nimic in el, parca s-a reinstalat windows-ul. De ce? Puteti sa ma ajutati va rog eu mult.

    1. Salut.
      Daca ai apasat gresit pe cine stie ce functie la bootare gen „Remove everything and reinstall Windows” sa stii ca asta este principala cauza a problemei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.