Cum facem backup browserelor preferate

De câte ori nu vi s-a întâmplat să reinstalați sistemul de operare și să constatați după aceea că ați pierdut bookmark-urile, extensiile și setările preferate?!

În acest articol ne propunem să scăpăm de această problemă. De la început vă spun că această metodă nu necesită să vă faceți nici un cont deoarece nu este o metodă de sincronizare cu vreun server online , ci salvează backup-ul în calculatorul nostru, într-un fișier cu extensia .dat, care ulterior poate fi uploadat pe un serviciu de stocare online pentru a nu îl pierde și pentru a-l putea folosi la nevoie. Ca să fiu mai clar este ca și cum am face o clonă sistemului de operare pe care o restaurăm când avem nevoie, numai că nu vorbim aici de sistem de operare ci de browser.

Acum că am înțeles despre ce fel de backup este vorba să vedem și cum am putea face asta. Ca și la alte procese există o metodă manuală, care mie mi se pare mai ineficientă, dat fiind că trebuie să căutăm folderul cu user-ul fiecărui browser în parte etc. sau folosind un soft (sunt mai multe care pot să facă asta), dar mie „mi-a sărit în ochi” un progrămel portabil care poate să facă backup celor mai importante browsere (Google Chrome, Firefox, Internet Explorer, Opera și Safari ) și anume FavBackup.original_fav

La deschiderea lui avem de ales între câteva opțiuni și browserul căruia vrem să îi facem lucrul respectiv. Avem tabul Backup pentru a realiza un backup personalizat în care noi putem alege la ce vrem să facem backup, idem și pentru Restore doar că de aici putem restaura personalizat.

backup_personalizat

Și din tabul Full Backup putem să facem un backup complet al browserului, idem fiind și pentru Full Restore.

backup_full

Obs: „Deși pe site-ul aplicației nu sunt specificate ca suportate ultimele versiuni ale browserelor eu nu am avut nici o problemă în a folosi aplicația pe ultimele versiuni.’’

Ce să mai spun?! Hmm…cred că lăsăm atât, fiind și un articol foarte simplu! Important e că de acum am scăpat de timpul pierdut în configurarea/personalizarea browserelor după instalare, asta în caz că nu ne foloseam deja de un program de backup sau de un serviciu de sincronizare.

Descarcă FavBackup.

7 Comentarii

  1. mai mult de linkurile favorite nu stiu de ce as face backup si la altceva. probabil parolele. sa nu stai sa te loghezi apoi pe zeci de situri..sa mai ai si parole diferite :)))

  2. Eu prefer sincronizarea prin contul Google. Cum am reinstalat browser-ul, cum am totul la fel ca înainte, de la favorite la setări…

    1. Bine dar eu le am instalate pe toate 4 și mie mai ușor să le restaurez așa decât dacă le-aș sincroniza. Nu mă refer la Google Chrome, la care și eu tot cu contul Google fac sincronizarea.

  3. Daca esti putin mai paranoia cu politicile de confidentialitate sau legea Big Brother zici pas la sincronizarea cu google. :P

  4. Exact asa fac si eu, ca prima data dupa ce am instalat chrome imi arata sa ma loghez la chrome pentru a sincroniza si se sincronizeaza aproape tot, chiar si setarile cum il facusem eu inainte ceva la care nu ma asteptam, in sensul bun.
    Legea Big Brother nu cred ca se refera si la internet ci mai mult la stocarea de pe mobile, apeluri, sms-uri etc. Paranoia nu sunt, iar in ce priveste sincronizarea cu contul google, niste extensii, cateva site-uri pe acolo la semne de carte, eu cred ca nu-i nimic secret in asta. Poate doar pt cei care sunt paranoia cum zici tu Mrpfn.

  5. tocmai ce am zis de linkuri favorite, ca si am facut cea mai mare greseala din viata mea. am instalat ubuntu si am stricat partitia cu win8, s-au dus toate linkurile mele..si nu aveam putine :(..din pacate acu alerg sa recuperez o parte macar din ele.. of mbr-ul masii :(

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.