Elimină toolbar-uri și malware din calculator cu un singur click: AdwCleaner

În cadrul multor procese de instalare ale diverselor programe există oferte ale unor programe terțe, inclusiv bare de instrumente (toolbar), mascate destul de bine, care după părerea mea, sunt total inutile, încărcând interfața browser-ului și implicit modificarea paginii de start. Un utilizator avansat va ști să evite acest lucru, efectuând o instalare particularizată (custom), însă un începător…

AdwCleaner elimina toolbars si malware din calculator

AdwCleaner este un program gratuit ce ne poate scăpa de aceste bare de instrumente și în plus, de programe potențial nedorite (PUP), precum și de persoane rău intenționate care pot accesa browser-ul în timpul navigării.

Butonul Search va scana și detecta programele nedorite, toolbar-uri, apoi va afișa un raport cu diferitele fișiere, foldere, și intrările de registru folosite de aceste programe. Înainte de eliminarea acestor elemente nedorite vă sfătuiesc să analizați raportul respectiv, după care puteți executa ștergerea lor. AdwCleaner vă va cere să reporniți calculatorul, acesta fiind modul de eliminare al respectivelor programe și intrărilor de registru. La revenirea în sistemul de operare, veți avea un nou raport amănunțit cu tot ceea ce a fost eliminat. Opțiunile programului accesibile în semnul „?” nu vă sfătuiesc a le modifica decât dacă știți ceea ce faceți.

AdwCleaner Optiuni

O altă opțiune tot în aceeași secțiune, Hosts Anti-PUP/Adware este un alt program care se va instala (dacă veți opta pentru el), prevenind automat instalarea majorității programelor nedorite, prin blocarea site-urilor respective (editează fișierul hosts). Vă atenționez de faptul că e posibil ca acest program să fie detectat ca troian de suita de securitate instalată. Lucru normal, având în vedere că accesează și editează un fișier de sistem, însă este fals-pozitiv.

Download AdwCleaner

2 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.