HandBrake: cel mai bun program de convertit filme și muzică!

Unul dintre cele mai populare programe de convertit fișiere video este programul gratuit HandBrake. Popularitatea câștigată pe drept se datorează posibilităților pe care le oferă programul, atât utilizatorului avansat, cât și celui începător. Astfel, HandBrake poate converti diverse formate video în MP4 sau MKV. De asemenea, aceleași formate de ieșire sunt utilizate și pentru convertirea DVD/Blu-ray-urilor ce nu sunt protejate la copiere.

program de convertit filme și muzică

Interfața programului este destul de simplă, concepută pentru eficiență, conține tot necesarul executării conversiei video. Formatele presetate pentru diverse dispozitive portabile, cât si cele normale sunt de mare ajutor utilizatorului mai puțin experimentat. În plus, se pot adăuga profiluri personalizate cu rezoluția maximă sau cea originală, pentru formatul ales. Fiecare profil presetat are codecurile video/audio și framerate-ul optim pentru rezoluția respectivă, cu posibilitatea modificării lor de către cunoscători.

Codecurile utilizate sunt:

  • Video: H.264 (x264), MPEG-4 and MPEG-2 (libav) și Theora (libtheora)
  • Audio: AAC, CoreAudio AAC/HE-AAC (OS X Only), MP3, Flac, AC3, sau Vorbis
  • Audio Pass-thru: AC-3, DTS, DTS-HD, AAC și track-uri MP3

Primul pas, încărcarea conținutului video se face cu ajutorul tab-ului Source, urmat de alegerea destinației de salvare. În continuare, după stabilirea formatului de ieșire, a codecurilor, framerate-ului, etc, opțional, puteți aplica mai multe filtrele video: Deinterlacing, Decomb, Detelecine, Deblock și Grayscale. În care dispuneți de o subtitrare, aceasta se poate integra în conținutul video. HandBreake suportă subtitrări în format SSA, SRT, VobSub și Closed Captions CEA-608. Această caracteristică face din HandBreake un instrument ideal pentru conversia filmelor, ripuirea DVD/BluRay-urilor, inclusiv integrarea subtitrării în film. Legat de subtitrare, dacă doriți, aceasta se poate înlătura din conținutul filmului, adăugând alta, în limba dorită.

optiuni avansate de conversie

Opțiunile avansate ale programului oferă posibilitatea selectării metodei de codificare, cadre de referință, modul psychovisual, analysis, etc. O altă caracteristică utilă o reprezintă conversia mai multor fișiere video, adăugate la rând (Add To Queue).

optimizare video

Programul folosește o cantitate moderată de resurse de sistem, însă timpul de procesare este mai lung în funcție de mărimea conținutului video, de opțiunile alese, însă programul nu va face rabat de la păstrarea calității imaginilor și a sunetului. Pentru cei mai puțin experimentați există un ghid de utilizare disponibil online, pe pagina dezvoltatorului.

Cred că cele expuse în articolul de față, precum și popularitatea de care acest program se bucură, vă sunt dovezi mai mult decât suficiente pentru a justifica afirmația făcută în titlu, anume că HandBrake continuă să fie cel mai bun convertor video pentru Windows. Însă, dacă nu ați avut posibilitatea să-l folosiți până acum, îl puteți obține de aici, gratuit.

4 Comentarii

  1. Eu folosesc Ultra Video Converter si cred ca este cel mai rapid program de conversie video. Mai ales alegerea profilului DivX codec merge f rapid .Are si interfata in romana pt cine vrea si functie de adaugare subtitrare daca e nevoie.Incercati-l.

    1. O fi, dar este comercial! Iar în versiune trial face conversia în proporție de 50% doar. Ce să faci cu el… HandBrake este gratuit, portabil… Cât despre interfață în limba română… m-ai dat gata :)

  2. Salut, ma puteti ajuta va rog cu scrierea subtitrarii? Nu stiu cum sa aleg sa se vada si diacriticile cu acest handbrake cand fac un mp4. Multumesc mult.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.