PC Brother System Care: program de optimizare

Fiind utilizatori ai unuia dintre sistemele de operare Windows, ştim că odată cu trecerea timpului acestea pierd considerabil randamentul avut în primele săptămâni de folosire. Din acest motiv, pentru a evita ajungerea în stagiul din care singura ieşire este formatarea, putem utiliza periodic aplicaţii de optimizare pentru a revitaliza sistemul de operare. Da, ştiu că am mai vorbit despre astfel de programe însă de curând, un cititor al blogului căruia ţin să-i mulţumesc pentru sfat, mi-a recomandat softul PC Brother System Care, soft care se ocupă de menţinerea Windows-ului în cea mai bună formă posibilă pe o durată îndelungată.

1-Program-de-optimizare-PC-Brother-System-Care La prima rulare a sa, PC Brother System Care va realiza o scanare completă a sistemului pentru a-i analiza randamentul şi a ne sugera la final, ce procese putem realiza pentru a-l optimiza. Pe de altă parte, dispunem -după cum puteţi observa şi în captura de mai sus- de funcţii ce ne permit evaluarea şi menţinerea sistemului de operare, curăţarea registrului, optimizarea memoriei ram, a hard disk-ului şi a serviciilor de reţea precum şi posibilitatea de a actualiza driverele, pe lângă multe alte funcţii la fel de utile.

Dacă mi-aţi cere să vă vorbesc despre ce mi-a atras atenţia în mod special la acest program, cu siguranţă v-aş vorbi despre modului „Security”; modul la care puteţi ajunge prin butonul „Maintenance” şi care vă oferă câteva sfaturi necesare îmbunătăţirii securităţii globale a sistemului. Direct din acesta avem acces spre centru de securitate Windows, un panou ce ne permite instalarea ultimelor actualizări precum şi un mic shop online de unde putem achiziţiona un soft antivirus în cazul în care nu dispunem deja de unul.

Tot cu ajutorul butonului „Maintenance” ajungem şi la modulul „Tools” unde, despărţite pe file individuale se află panourile ce ne permit configurarea aplicaţiilor ce pornesc odată cu sistemul de operare, vizualiazarea proceselor şi a serviciilor precum şi a conexiunilor active în acel moment.

optimizare pc În concluzie, PC Brother System Care este un „Tot în unu” care ne pune la dispoziţie toate uneltele de care avem nevoie pentru a menţine întregul calculator în cele mai bune condiţii. Totuşi, în momentul în care l-am cunoscut îndeajuns de bine încât să prind curajul să-l compar cu Tune Up Utilities, a fost inevitabil să nu mă întreb cât timp va trece până când acesta va deveni un program comercial aşa cum s-a întâmplat şi cu alte soluţii asemănătoare.

Revenind la subiect, chiar îmi pare rău că nu deţin un calculator a cărui randament să fie îndeajuns de scăzut încât să-i pot pune la încercare aptitudinile pentru a vedea cu adevărat dacă şi rezultatele obţinute sunt la fel de bune precum impresiile avute la câteva zeci de minute de la prima rulare a sa. Oricum, rămâne ca timpul să-şi spună cuvântul dar până când o va face, nu îmi rămâne nimic mai mult de făcut decât să vă recomand să-l descărcaţi sperând că aparenţele, măcar de data asta, nu ne înşeală.

Download

12 Comentarii

    1. De un an tot promiti ca-ti cumperi alta tastatura da se pare ca tot cu aia veche ai ramas. Ma, programul e interesant, asa ca, ms. O sa scriu un articol despre el imediat ce am timp sa-l probez si sa-mi fac o idee despre el. Daca mai ai ponturi la fel de interesante, bineinteles ca am de gand sa le aflu primul :). Ah, inca ceva… semneaza-te ma cu nick-ul ala ce-ti place tare ca nu-i problema; mi-a trecut….

  1. Sa inteleg ca tu crezi ca eu nu ma semnez cu niku ala pentru ca ar fi o problema?:)) Tare amuzant esti.
    Daca ti-am dat acele ponturi am facuto pentru simplu fapt ca eu nu port dusmanie nimanui.

  2. Sa inteleg ca tu crezi ca eu nu ma semnez cu niku ala pentru ca ar fi o problema?:)) Tare amuzant esti.
    Daca ti-am dat acele ponturi am facuto pentru simplu fapt ca eu nu port dusmanie nimanui.

  3. Niku meu este subiect de disputa? Sau ajutorul pe care incerc sa til ofer este mai important?Daca continui tot asa cu programe de marit poze si cu alte chichite de astea fara rost nu te va cauta nimeni si asta se vede din lipsa comentarilor pe care le ai pe blog.

    1. Apoi nush ce concluzii tragi tu din cantitatea de comentarii da sunt articole ce au adunat sute de comentarii avand doar 60, 70 de afisari pe zi. Mai mult de atat, sunt articole ce aduc zilnic intre 400 si 800 de vizite dar nu au comentarii ori pur si simplu, comentariile care se fac sunt irelevante, gen: „Superrrrrrr”, „il stiam”, „tare programul”, „da asta cum il instalez”, „imi place”, „vreau programul”, etc. Apoi stiu ca multi bloggeri accepta comentariile de genul astora dar eu continui sa le cred inutile asa ca zilnic zboara la cosul de gunoi intre 40 si 80 de comentarii de medie. Daca nu ar fi asa, in momentul de fata cosul de gunoi -pe care nu il golesc ca poate intr-o zi schimb de parere- nu ar gazdui 3427 de comentarii avand cont de faptul ca cele spam-ul e filtrat de akismet si comentariile ce contin cuvinte vulgare sunt sterse permanent, de inmediat.

      Eh, daca nu crezi, insista sa-ti arat o captura. Ah, si inca o chestie pe care am repetat-o de sute de ori: in general scriu despre ceea ce se cauta cel mai mult. Probabil si asta e primul motiv pentru care blogul, la patru luni de existenta are 41.000 de vizite/lunar cu 124.000 de afisari, aprox. (Sursa, Google Analytics) si se bucura de o crestere de 23,7% in momentul de fata. Detalii, aici: https://www.programecalculator.ro/img/2010/08/Vizite-Globale.png. Cu un simplu calcul vezi ca nu vb aiurea.
      In fine, ma bucur ca-ti faci griji pentru reputatia si randamentul blogului si sper sa contunui a fi la fel de constructiv precum ai fost in ultimele zile; nu de alta, da chiar am nevoie de unul ca tine prin preajma ;)

      p.s.: La urmatoriul comentariu lasa un id de yahoo pe care sa nu fiu ignorat.

  4. Niku meu este subiect de disputa? Sau ajutorul pe care incerc sa til ofer este mai important?Daca continui tot asa cu programe de marit poze si cu alte chichite de astea fara rost nu te va cauta nimeni si asta se vede din lipsa comentarilor pe care le ai pe blog.

    1. Apoi nush ce concluzii tragi tu din cantitatea de comentarii da sunt articole ce au adunat sute de comentarii avand doar 60, 70 de afisari pe zi. Mai mult de atat, sunt articole ce aduc zilnic intre 400 si 800 de vizite dar nu au comentarii ori pur si simplu, comentariile care se fac sunt irelevante, gen: „Superrrrrrr”, „il stiam”, „tare programul”, „da asta cum il instalez”, „imi place”, „vreau programul”, etc. Apoi stiu ca multi bloggeri accepta comentariile de genul astora dar eu continui sa le cred inutile asa ca zilnic zboara la cosul de gunoi intre 40 si 80 de comentarii de medie. Daca nu ar fi asa, in momentul de fata cosul de gunoi -pe care nu il golesc ca poate intr-o zi schimb de parere- nu ar gazdui 3427 de comentarii avand cont de faptul ca cele spam-ul e filtrat de akismet si comentariile ce contin cuvinte vulgare sunt sterse permanent, de inmediat.

      Eh, daca nu crezi, insista sa-ti arat o captura. Ah, si inca o chestie pe care am repetat-o de sute de ori: in general scriu despre ceea ce se cauta cel mai mult. Probabil si asta e primul motiv pentru care blogul, la patru luni de existenta are 41.000 de vizite/lunar cu 124.000 de afisari, aprox. (Sursa, Google Analytics) si se bucura de o crestere de 23,7% in momentul de fata. Detalii, aici: https://www.programecalculator.ro/img/2010/08/Vizite-Globale.png. Cu un simplu calcul vezi ca nu vb aiurea.
      In fine, ma bucur ca-ti faci griji pentru reputatia si randamentul blogului si sper sa contunui a fi la fel de constructiv precum ai fost in ultimele zile; nu de alta, da chiar am nevoie de unul ca tine prin preajma ;)

      p.s.: La urmatoriul comentariu lasa un id de yahoo pe care sa nu fiu ignorat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.