Program gratuit de curatat calculatorul: AppCleaner

Pana ieri nu stiam de existenta acestui program gratuit de curatat calculatorul, asa ca am decis sa-i dau o sansa si sa-l instalez pe calculatorul de teste pentru a vedea de ce este capabil si ce stie sa faca in comparatie cu programe consacrate ale acestei arii.

appcleaner program gratuit de curatat calculatorul

Mentinerea sistemelor de operare Windows curate ne ofera in schimb o performanta marita in comparatie cu ceea ce obtinem de la un sistem abandonat din acest punct de vedere. Pionierii domeniului, CCleaner, TuneUp, s.a.m.d., au dovedit in nenumarate randuri ca majoritatea calculatoarelor lente pot fi revigorate analizand, curatind, reparand si optimizand diversi parametri ai sistemului de operare si ai aplicatiilor instalate in acesta si nu e de mirare ca in foarte scurt timp au devenit atat de populare incat le auzi numele la tot pasul.
Continuarea Program gratuit de curatat calculatorul: AppCleaner

Curăţă fişierele temporare cu Disk Cleaner

Pentru a curăţa fişierele temporare ale Windows-ului precum şi a aplicaţiilor instalate în acesta eu folosesc CCleaner însă cunosc multe persoane care cred despre acesta că este prea complicat de configurat în funcţie de preferinţe. Pentru aceste persoane, soluţia perfectă este Disk Cleaner:

1-Disk CleanerO altă caracteristică interesantă a Disk Cleaner este prezentată chiar în fereastra principală a acestuia; după cum puteţi vedea în imaginea de mai sus, putem alege ce fişiere temporare dorim să eliminăm sau păstrăm. (Excelent pentru toţi cei care din diverse motive, doresc să menţină temporarele unei anumite aplicaţii.)
Continuarea Curăţă fişierele temporare cu Disk Cleaner

Cum se curăță calculatorul de praf

Pentru o bună funcționare a acestuia, calculatorul trebuie curățat periodic. Bineînțeles că nu este vorba doar despre ștergerea prafului sau a amprentelor de pe monitor, maus ori tastatură, ci de curățarea interiorului PC-ului, în special a ventilatoarelor și cooler-elor, pentru a facilita circularea aerului rece care asigură menținerea temperaturilor componentelor la valori cât mai reduse.

Cooler făcut cadou la achiziționarea procesorului.
Cooler făcut cadou la achiziționarea procesorului.

Pentru ca toată lumea să înțeleagă despre ce este vorba, am făcut o fotografie interiorului unității propriului computer în timp cel curățam, iar peste aceasta am adăugat câteva săgeți care indică circuitul aerului de la intrarea în unitate și până la părăsirea acesteia.

Circuitul aerului care asigură răcirea calculatorului.
Circuitul aerului care asigură răcirea calculatorului.

În mod normal, aerul rece intră prin zona inferioară a părții frontale a unității, fiind aspirat de către unul sau mai multe ventilatoare și trimis spre interiorul PC-ului, după care este scos de alte ventilatoare prin spatele ori deasupra unității.

Aerul rece este preluat de ventilatorul procesorului și evacuat pe la baza cooler-ului, la nivelul plăcii de bază, unde este dispersat în toate direcțiile. Vorbim de cooler-ul oferit gratuit de Intel în cutia procesorului, acest flux de aer este determinat, desigur, de construcția fiecărui model în parte.

Circuitul aerului rece prin cooler-ul procesorului.
Circuitul aerului rece prin cooler-ul procesorului.

Debitul de aer care intră în unitate trebuie să fie egal cu cel care iese din aceasta, prin urmare, la montarea inițială ventilatoarelor, trebuie să se țină cont —iar dacă asamblarea a fost efectuată de cineva cu cunoștințe minime în asamblarea PC-urilor chiar s-a ținut— de acest aspect important.

Având în vedere circuitul aerului, e clar că primele ventilatoare care se vor umple de praf și se vor defecta vor fi cele din față, însărcinate cu introducerea aerului rece în unitate, care „colectează” de pe podeaua încăperii în care se află unitatea particule de praf, scame, etc.

Și placa video are nevoie de o răcire optimă, tocmai de aceea vine dotată cu unul sau mai multe ventilatoare. De regulă, aerul preluat de acestea este cel pe care l-au introdus în interiorul carcasei ventilatoarele din partea frontală.

Circuitul aerului rece a cooler-ului montat pe placa grafică.
Circuitul aerului rece a cooler-ului montat pe placa grafică.

Mă rog, ați înțeles ideea, așa că nu voi mai insista pe acest subiect. Rețineți doar că trebuie să evitați turbulențele asigurând un flux de aer uniform în interiorul carcasei.

Este deosebit de important să NU dezasamblați computerul dacă ACESTA SE AFLĂ ÎN GARANȚIE, sau dacă NU ați mai dezasamblat niciodată alt dispozitiv electronic care să și funcționeze după reasamblare. Dacă nu țineți cont de acest sfat, în primul caz riscați să pierdeți garanția, iar în al doilea riscați să provocați daune ireparabile componentelor.

În ambele cazuri vă asumați întreaga reponsabilitate pentru rezultat, indiferent care ar fi acesta, iar punerea în aplicare a sfaturilor de mai jos confirmă că ați luat la cunoștință și sunteți de acord cu această condiție.

Dezasamblarea și curățarea calculatorului

Primele dăți când am desfăcut desktop și/sau laptop-ul mă alegeam cu șuruburi în plus. Pentru a vă aminti unde trebuie montată fiecare componentă în parte și înșurubat fiecare șurub, vă recomand să filmați dezasamblarea cap-coadă.

Înainte de a pune mâna pe șurubelniță și veni de hac primului șurub, deconectați cablul de alimentare al PC-ului și apăsați, în mod repetat, butonul de pornire (power). E necesară această operație pentru a descărca toți condensatorii de energia electrică ce ar putea provoca daune pieselor electronice ale componentelor calculatorului (plăcii de bază, plăcii video, etc).

După dezasamblarea calculatorului, așezați componentele calculatorului pe un suport nemetalic, de preferat un covor antistatic conectat la împământare. Nu e o măsură pe care o luați pentru a nu muri electrocutați, că nu există acest risc, ci una menită să protejeze componentele.

Calculatorul dezasamblat.
Calculatorul dezasamblat.

Eu folosesc de puțin timp un astfel de accesoriu, dar până să-l achiziționez așezam componentele pe birou după ce mă asiguram că nu sunt șuruburi, agrafe, ace sau alte piese metalice pe acesta.

Curățarea de praf se face cu ajutorul unei pensule fine sau a unei suflante. Eu folosesc o pompă de aer utilizată la curățarea aparatelor foto DSLR, achiziționată de la F64, dar vă va fi de ajutor orice altă pompă asemănătoare. Tot ce contează e ca jetul de aer să nu fie atât de puternic încât să apropie condensatorii unul de celălalt, sau să producă alte daune fizice.

E o operație migăloasă, iar eu, mă credeți sau nu, curăț cu grijă fiecare ventilator în parte, folosind bețișoare vătuite (renumitele „bețișoare de urechi”) umezite în alcool sanitar (spirt), iar carcasa o spăl pur și simplu, după ce m-am asigurat că am deconectat de pe ea toată electronica.

Curățarea carcasei de praf.
Curățarea carcasei de praf.

Reasamblarea se face abia după ce carcasa e perfect uscată, asta în cazul în care-i veți aplica același tratament ca și mine, urmărind vide-ul filmat pe durata dezasamblării. La reasamblare aveți mare grijă să nu omiteți conectarea tuturor cablurilor de alimentare.

Montarea procesorului și a cooler-ului acestuia

Veți avea nevoie de o soluție special concepută pentru curățarea procesoarelor și de pastă termoconductoare de foarte bună calitate, de preferat una pe bază de argint. Găsiți de cumpărat așa ceva pe eMag și vă recomand să nu vă apucați de curățarea PC-ului fără a dispune de ele.

pasta si solutie de curatarePasta termoconductoare se aplică în cantități mici, pe procesor. Eu aplic în centrul procesorului o picătură de dimensiunea unei boabe de cafea, după care montez coolerul curățat în prealabil cu soluție.

Relatam la un moment pe blogul personal că am folosit pastă termoconductoare de slabă calitate deoarece rămăsesem în pană, iar la magazinul de la colțul blocului n-am găsit ceva mai bun. Dacă vreți rezultate maxime în disiparea căldurii și aveți posibilitatea, folosiți una de calitate.

Iar dacă tot ați curățat interiorul PC-ul, ideal ar fi să achiziționați sau să vă confecționați un suport pentru unitate. Deși nu va elimina această problemă, el va reduce cantitatea de praf și scame ce sunt aspirate de către ventilatoarele ce introduc aer rece în unitate.

Program de curatat calculatorul

Despre optimizarea funcționării sistemului de operare Windows s-a scris mult și se va mai scrie încă, atâta timp cât apar noi programe pentru a realiza acest lucru, sau cele vechi, consacrate își îmbunătățesc caracteristicile. Despre un astfel de program am să vă vorbesc astăzi, anume ClearProg. Pe cât de simplu de folosit, pe atât de util ne poate fi acest program prin caracteristicile sale. La descărcare aveți versiunea instalabilă, sau portabilă (arhivă zip), în funcție de preferințe. Interfața sa ne pune la dispoziție principalele locații implicite ale programelor care produc fișiere temporare, unde ClearProg va executa ștergerea fișierelor care încarcă inutil sistemul.

ClearProg: program de curatat calculatorul

La selectarea unei locații, în panoul drept va trebui să bifați ce anume se va elimina. Pentru cei cunoscători, butonul Preview va afișa respectivul conținut. Bineînțeles, pentru eliminarea completă a fișierelor temporare vă sfătuiesc să bifați toate opțiunile.
Continuarea Program de curatat calculatorul