Program de modificat poze – Photo! Editor

Photo! Editor este un program de modificat poze ce poate fi descărcat gratuit pentru a fi utilizat în orice calculator cu Windows, nepretențios în ceea ce privește resursele.


Atunci când avem despre diverse operațiuni de editare a imaginilor, problema reală nu este “cum putem face acest lucru” ci “care program este cel mai potrivit pentru ceea ce dorim să realizăm”. Într-adevăr, există o atât de mare varietate de editoare foto, atât free, cât și cu licență comercială, unele sunt foarte simplu de învățat și utilizat, altele sunt mai complexe … pe care îl alegem?

Ce este și cum funcționează Photo! Editor?


Ca să nu fie discuții: Photo! Editor nu e chiar ceea ce se înțelege printr-un editor de imagini. E, mai degrabă, o “jucărie”, un progrămel cu doar câteva opțiuni pe care le execută practic automat, fără prea mare intervenția din partea noastră, într-un cuvânt o aplicație perfectă pentru “n00bs”, dar total nesatisfăcătoare pentru alte categorii de utilizatori. Ok, după ce-l descărcăm, instalăm și lansăm, programul afișează următorul ecran:

Program de modificat poze: Photo! Editor

Prea multe nu sunt de spus, după cum se observă, în stânga sus este afișat arborele de directoare din care putem selecta imaginea dorită, în stânga jos sunt câteva miniaturi cu imaginile din directorul curent, iar în partea principală a ecranului este vizibilă imaginea pe care am încărcat-o; acest lucru se realizează făcând, pur și simplu, click pe miniatura corespunzătoare din partea stângă-jos. Se pare că există ceva probleme cu formatele, de exemplu mie nu mi-a încărcat un GIF. Încarcă, în schimb, PFG/JPEG și PNG, fără nicio problemă. Dacă nu e nimic încărcat, porțiunea respectivă e goală (apare în alb). În partea de sus e vizibilă o bară cu efectele cunoscute de program.

Continuarea Program de modificat poze – Photo! Editor