Analizează Hard Disk-ul pentru a cunoaște si administra datele stocate cu Disk Space Fan

Disk Space Fan este un program gratuit care analizează Hard Disk-ul calculatorului și generează o hartă cu informații detaliate despre fiecare folder în parte, aflat pe acesta. Cu ajutorul său putem detecta cât spațiu ocupă folderele aflate pe Hard Disk, precum și locul exact în care acesta se află.

Program de analizat Hard Disk-ul

După o simplă analiză, programul va genera un raport asemănător cu cel din captura desktop de mai sus. Dând click dreapta pe oricare dintre zonele colorate din figura din partea stângă a programului, vom accesa, explora sau elimina folderele și fișierele de care nu mai avem nevoie.

elimina-datele-dintr-un-sectorO funcție foarte utilă dacă ținem cont de faptul că în acest mod evităm complicațiile de care am fi avut parte dacă ar fi trebuit să localizăm fiecare folder sau fișier nenecesar în parte, în cazul unui Hard Disk organizat necorespunzător unei navigări simple.

După realizarea unui click pe unul dintre sectoarele reprezentate grafic de către Disk Space Fan, pentru a-l șterge, dacă avem drepturile administrative asupra sa, selectăm din meniul contextual opțiunea Delete. Tot din acest loc, după cum am spus și mai devreme, vom putea deschide fișierul, explora folderul în care se află, obține ruta sa exactă sau informații privind proprietarul său (funcție utilă în cazul PC-urilor cu mai mulți utilizatori).

Totul despre folderul vizat: mărime, număr de fișiere, spațiu…


Cunoaste-datalii-referitoare-la-fiecare-sector-in-parte

Pentru a cunoaște rapid detaliile referitoare la oricare dintre folderele reprezentate în grafic sub forma unui sector de aceeași culoare, poziționăm săgeata mouse-ului deasupra sa și așteptăm afișarea informațiilor care ne interesează. În mai putin de o secundă, sub forma unei ferestre plutitoare, programul ne va aduce la cunoștință informații importante despre acel folder precum locația sa, numărul de fișiere aflate în conținutul său, precum și spațiul ocupat pe Hard Disk.

Disk Space Fan este unul dintre puținele programe de analiză a Hard Disk-ului capabil să ne ofere atât de multe informații utile într-o formă atât de grafică și în același timp suficient de intuitivă încât să poată fi folosit cu ușurință chiar și de către un utilizator novice.

Disk Space Fan este compatibil cu versiunile de 32 și 64 de biți ale Windows XP Service Pack 3, Windows Vista, Windows 7 și Windows 8.

Download Disk Space Fan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.