Programe gratuite pentru ascunderea adresei IP

Efectuarea conexiunii la Internet prin intermediul unui program de ascundere a adresei IP reale, cum ar fi programele serviciilor VPN (rețea virtuală privată), este una dintre cele mai simple și rapide metode de păstrare a anonimatului în timpul navigării.

În acest mod site-urile nu vor cunoaște adresa IP publică a conexiunii noastre, ci una asociată unui server aflat la sute de KM distanță de locul în care noi ne aflăm.

router ©Ben Stanfield

Un alt mare avantaj al conectării la Internet printr-o rețea virtuală privată în reprezintă și criptarea tuturor datelor trimise ori recepționate de calculatorul nostru către serverele serviciilor cloud, ori ale site-urilor pe care le accesăm, acestea neputând fi descifrate și interceptate cu ușurință.

Continuarea Programe gratuite pentru ascunderea adresei IP

Programe gratuite de devirusat calculatorul

Ne-am aflat cu toții în diverse situații neplăcute generate de acțiunile întreprinse de programe rău intenționate (viruși, malware, șamd), sau confruntat cu consecințele eliminării acestora din calculatorul nostru. În ceea ce mă privește nu doresc „chiriași” nepoftiți în PC-ul personal, dar sunt sigur că și voi gândiți la fel. Totuși, se întâmplă să se strecoare cu sau fără voia noastră asemenea elemente ce au întotdeauna de îndeplinit o misiune cu un impact negativ asupra condiției de funcționare optime a calculatorului sau integrității datelor stocate în acesta, punându-ne în ipostaze de cele mai multe ori supărătoare.

Computer

Amenințările la care suntem supuși în viața cotidiană, indiferent de modul în care alegem să folosim computerul, rutina și obiceiurile formate de-a lungul timpului, nu sunt puține, iar acestea nu afectează doar un anume sistem de operare, ci pe toate, cu diferența că pe unele le afectează mai mult decât pe celelalte.

Continuarea Programe gratuite de devirusat calculatorul

O alternativă gratuită la Deep Freeze: ToolWiz Time Freeze

Unul dintre cele mai bune programe pentru „înghețarea” calculatorului, adică menținerea Windows-ului, a programelor și fișierelor la un anumit stadiu, este Deep Freeze, un program dezvoltat de Faronics, a cărui cost este de aproape 50€. Nu știu să vă spun dacă programul merită acești bani, tot ce știu e că pentru necesitățile mele nu este justificată achiziționarea sa.

În ceea ce mă privește, pentru a menține sistemul la anumit stadiu înainte de a testa un program nou, dacă nu am suficientă încredere în programul respectiv, folosesc ToolWiz Time Freeze, un program gratuit care face cam același lucru pe care-l face și Deep Freeze.

ToolWiz Time Freeze

ToolWiz Time Freeze este dezvoltat de Toolwiz Software, creatorul mai multor programe despre care v-am vorbit, primele două dintre acestea care îmi vin în minte, foarte bune de altfel, fiind ToolWiz Game Boost, programul care optimizează sistemul pentru jocuri, și ToolWiz Care, un bun instrument de curățare, optimizare și configurare a sistemelor de operare Windows.

Continuarea O alternativă gratuită la Deep Freeze: ToolWiz Time Freeze

Program de ascuns foldere

Intimitatea datelor este o preocupare majoră pentru toată lumea în aceste zile, iar când vine vorba de protejarea fișierelor confidențiale, nu e loc pentru niciun compromis. Dacă nu sunteți singura persoană care folosește computerul în care vă salvați toate datele, atunci trebuie să acționați și să păstrați fișierele personale doar pentru dumneavoastră.

Aplicația HideFolders este a fost dezvoltată pentru a vă permite ascunderea oricărui folder din computer. Deși puteți să faceți acest lucru printr-un „truc windows„, recomand acest program persoanelor care nu prea se pricep la editarea sistemului Windows.

hidefolders1

Pentru a începe trebuie să lansați aplicația și să dați click pe opțiunea Add Folder. Aceasta poate fi găsită în bara de meniu a programului, alături de alte opțiuni, precum: elimină, ascunde, arată, blocare prin parolă, actualizarea aplicației, ajutor sau ieșire. Adăugați folderul dorit, accesați opțiunea ascunde (hide) și după un refresh pe desktop (F5), veți observa dispariția folderului.

Continuarea Program de ascuns foldere

Program pentru identificarea și eliminarea virușilor din calculator

9-Lab Removal Tool este un program cu o bază de date foarte mare, folosit pentru devirusarea computerului. Aplicația lucrează ca un antivirus și elimină viruși, troiane, spyware sau orice alt fișier ce poate afecta computerul dumneavoastră. Programul beneficiază de un motor avansat de protecție ce poate găsi și elimina orice tip de virus din orice fișier din computer.

9lab.1

9-Lab se folosește de o interfață specifică programelor antivirus și de un meniu ușor de folosit. Prima opțiune este scanarea computerului, aceasta fiind de patru tipuri : Quick scan, Flash scan, Full scan și Custom scan. Quick scan analizează doar fișierele importante din sistem și registrele. Pe de altă parte, Flash scan este foarte rapid dar analizează memoria și fișierele care rulează automat. Utilizatorii care doresc o căutare avansată ar trebui să folosească Full scan pentru o căutare completă. Custom scan caută doar în anumite foldere și fișiere.   

Continuarea Program pentru identificarea și eliminarea virușilor din calculator