Componentele calculatorului

Ați cumpărat un calculator și doriți o listă amănunțită cu toate componentele sale, parametri de funcționare, date despre sistemul de operare instalat și multe altele? Nimic mai simplu! Programul Speccy vă stă la dispoziție cu o listă completă a tuturor componentelor calculatorului, plus parametri de funcționare respectivi.

Speccy este un program gratuit dezvoltat de cei de la Piriform, creatorii celebrului CCleaner. La prima rulare, după o scurtă analiză a componentelor, inclusiv a sistemului de operare instalat, interfața Speccy va oferi o listă amănunțită cu denumirea fiecăreia, producătorul său, gradul de solicitare sau temperatura (unde este cazul) și multe alte informații.

Componentele calculatorului Speccy

În panoul stâng aveți lista tuturor componentelor calculatorului, iar la un click de mouse pe oricare din ele, în partea dreaptă veți găsi toate informațiile necesare despre respectiva componentă. Informația respectivă se poate salva în format TXT, XML, sau dacă preferați, creați un fișier în format SPECCY care este recunoscut doar de acest program. Pentru acest lucru, accesați tab-ul File, apoi selectați Save Snapshot:

Componente Speccy

Secțiunea Peripherals etalează lista cu driverele componentelor periferice atașate calculatorului.

Rezumând, cu Speccy putem afla toate informațiile necesare identificării corecte a sistemului de operare, procesorului, memoriei RAM instalate în calculator, plăcii de bază, plăcii video, Hard Disk-ului, dispozitivelor CD și DVD-ROM, plăcii audio, perifericelor conectate la calculatoru și a plăcii de rețea.

Link | Download Speccy

3 Comentarii

  1. Poate grade Fahrenheit…asta însemnând 80 grade Celsius…prea mare! În mod sigur este temperatura chipset-ului. Verifică răcirea, ventilarea…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.