EnhanceMySe7en: un program cu care se poate imbunatati performanta sistemului de operare Windows 7

EnhanceMySe7en este un program gratuit cu care se poate îmbunătăți performanța sistemului de operare Windows 7, prin modificarea și optimizarea unui număr diversificat de caracteristici ale acestuia. EnhanceMySe7en pune la dispoziția noastră funcții de curățare și defragmentare a hard disk-ului și a registrului, funcții de imbunătățire a securității globale a sistemului, o funcție ce modifică și/sau optimizează setările conexiunii la Internet astfel încât noi să profităm din plin de maxima viteză de download & upload oferită de providerul nostru.

EnhanceMy7en - program cu care poti imbunatati performanta calculatorului

E adevărat că în versiunea gratuită a EnhanceMySe7en vom observa ca unele funcții sunt dezactivate deoarece aparțin versiunii Pro însă, cele disponibile sunt de o valoare incontestabilă. De exemplu, în categoria Optimizations ramura Startup, Shutdown ni se oferă posibilitatea să modificăm, printre altele, timpul de așteptare înaintea închiderii unei aplicații ce nu răspunde la comenzi ori a raportat o eroare; la fel putem modifica și timpul după scurgerea căruia va fi închis forțat un serviciu blocat și/sau opta pentru închiderea automată a aplicațiilor ce nu răspund, etc.

În aceeași categorie vom regăsi și alte funcții cu care vom putea modifica principalele caracteristici ale memoriei și a cache-ului, activa sau dezactiva diverse aspecte vizuale ale sistemului de operare, ș.a.m.d.

Află cu EnhanceMySe7en toate informațiile referitoare la procesor


EnhanceMySe7en: date despre procesor

EnhanceMySe7en dispune și de o funcție care ne afișează toate informațiile referitoare la procesorul instalat în calculator. Cu ajutorul acesteia aflăm:

  • numele procesorului,
  • numele de cod a procesorului,
  • tehnologia,
  • voltajul,
  • specificațiile procesorului (tip, model și putere),
  • viteza bus-ului
  • viteza fiecărui nucleu în parte (în cazul în care dispunem de un procesor de două nuclee),
  • temperatura fiecărui nucleu în parte,
  • mărimea cache-ului, etc., etc.,

Controlează temperaturile componentelor calculatorului cu EnhanceMySe7en

EnhanceMySe7en: temperaturile componentelor calculatorului

După cum puteți observa în imaginea de mai sus, EnhanceMySe7en ne oferă detalii referitoare la temperaturile înregistrate de fiecare component al calculatorului în parte. Funcția pe care o găsim în categoria Information în ramura Sensors, afișează:

  • temperaturile ACPI
  • temperaturile procesorului
  • temperaturile și principalele informații despre baterie
  • temperaturile hard disk-ului.

În concluzie, pentru a nu o lungi prea mult, EnhanceMySe7en este un utilitar gratuit pe care îl recomand tuturor pasionaților de Windows care doresc să configureze, optimizeze și monitorizeze fiecare caracteristică (hardware & software), a calculatorului.

Din păcate, utilizatorii de Windows Vista și/sau XP nu dispun de versiunea gratuită a similarului acestei aplicații. Totuși, dacă ești unul dintre cei care nu au decis încă trecerea la Windows 7 și dorești să testezi aplicația Enhance Pro dedicată sistemului tău de operare, o poți face descărcându-i versiunea trial (Pentru Vista: EnhanceMyVista și pentru XP EnhanceMyXP).

Download EnhanceMySe7en Free

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.