Internet prin modem 3G / cablu ?!? Uite cum îl poți partaja cu alte calculatoare sau dispozitive, prin Wireless

Dacă te conectezi la Internet prin cablu ori cu ajutorul unui modem 3G atunci cu siguranță au existat momente în care ți-ai fi dorit să deții un router cu care să poți partaja conexiunea nu doar cu alte calculatoare ci și cu celelalte dispozitive Wireless pe care le folosești zi de zi. Însă gândeai asa, probabil, deoarece nu ai cunoscut nici programul, nici metoda despre care vom vorbi în continuare și cu ajutorul cărora vei reuși să-ți atingi scopul fără a fi nevoit să-ți vinzi proviziile de zacuscă pentru a putea achiziționa singurul dispozitiv pe care-l credeai capabil să rezolve problema.

Partajează conexiunea la Internet cu WiFi HotSpot Creator


1-partajare_internet_3g_cablu

WiFi HotSpot Creator este un program gratuit care îți va permite să creezi un HotSpot Wireless virtual prin care vei putea partaja o conexiunea la Internet prin cablu sau modem 3G cu alte dispozitive; ah, era să uit! Poate fi utilizat în Windows XP, Vista sau Windows 7 cu o singură condiție:

  • Pc-ul cu acces la Internet trebuie să dispună de minim un adaptor Wireless.

WiFi HotSpot Creator este foarte ușor de folosit și configurat:

  • Scrii numele rețelei Wireless ce va fi creată în „Name (SSID)„.
  • Scrii în „Passphrase” parola care va proteja accesul la rețea.
  • Alegi în „NIC” adaptorul prin care ai acces la Internet.
  • Faci click pe „Start„.

După ce ai făcut asta, celelalte dispozitive ar trebui să detecteze rețeaua Wireless proaspăt creată. De aici la conectare a mai rămas un singur pas despre realizarea căruia nu cred că este relevant să intrăm în detalii.

În momentul în care nu mai ai nevoie de HotSpot-ul virtual, un singur click pe „Stop” e suficient pentru a-l dezactiva (și îți recomand să faci asta de fiecare dată înainte de închiderea aplicației și / sau oprirea calculatorului).

2-imparte_internet_3g_cablu_cu_alte_dispozitive

Dar se poate și fără programe! Uite cum:


În Windows Vista și Windows 7 poți crea un HotSpot Wireless virtual fără a fi nevoit să apelezi la aplicații precum cea despre care am vorbit mai sus. Cum ?!? Păi e simplu dacă mergi la:

  • Control Panel » Network and Internet » Network and Sharing Center

și faci click pe „Set up a new connection or network„:

3-creare_hotspot_windows_7

În fereastra ce se va deschide faci click pe „Set up a wireless ad hoc (computer-to-computer) network„…

4-set_up_a_wireless_ad_hoc_computer_to_computer_network

..apeși butonul „Next” atât în această fereastră cât și în cea care urmează.

Următorul pas constă în configurarea rețelei (nume, securitate, parolă):

5-configurare_nume_retea_parola

După ce ai completat toate casetele apeși butonul „Next” și aștepți afișarea mesajului care te va înștiința că rețeaua a fost creată și că poate fi utilizată.

Atenție! Pentru a activa partajarea accesului la Internet trebuie să faci click pe „Turn on Internet connection sharing” înainte de a închide fereastra:

6-date_retea_activare_partajare_internet

Și cam asta ar fi tot…


Ce recomand și de ce:

  • Un HotSpot creat cu Windows, în teorie, ar trebui să devină permanent dacă la crearea sa am selectat caseta „Save” dar din pacăte lucrurile sunt „puțin diferite” deoarece după o repornire a calculatorului toate dispozitivele conectate la acel HotSpot nu vor avea acces la Internet.

Un motiv suficient de bun, cred eu, pentru a vă recomanda să utilizați în acest scop fie aplicația despre care tocmai am vorbit, respectiv WiFi HotSpot Creator, fie oricare dintre cele de mai jos:

Download WiFi HotSpot Creator

9 Comentarii

  1. Din nefericire la mine nu merge :(( , dar o sa ma ajut in continuare de Conectify care merge perfect!
    Mersi de tutorialul de hot spot prin setarile windows-ului!
    Keep up the good work!

    1. S-ar putea să nu meargă din cauză că dispui deja de un HotSpot Virtual activ (nu e neapărat să fie și folosit). Vezi informațiile astea în Control PanelNetwork and InternetNetwork Connections și îți dai seama dacă am dreptate dacă la unul dintre adaptoare apare ceva de genul „Microsoft Virtual…”

  2. Problema la instalarea pe XP, nu se instaleaza, pentru incovenient imi cere sa contactez Microsoft (pe Win7 s-a instalat foarte bine)

  3. Cum pot rezolva problema? Pc-ul cu acces la internet are XP (unde nu se instaleaza aplicatia) iar laptop-ul win7, am creat o retea pe laptop o detectez pe PC cu aplicatia de la adaptorul Wireless, se conecteaza, dar nu pot executa trafic. Ce este in neregula?
    Multumesc!

      1. Ma chinui cu asta de ceva timp, nu reusesc sa configurez un hotspot virtual pe laptop care sa imi dea acces pe mobil la internetul de la digi net mobil. Pe laptop imi apare reteaua wifi creata si imi zice ca are internet acces, dupa ce am dat share in propertis la conexiunea rds dar pe telefon sau pe alt calculator, desi vad reteaua si se conecteaza la ea, imi spun no internet acces. Am incercat deja vreo patru programe similare si la toate aceeasi problema. Sper ca ma puteti ajuta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.