KuaiZip, un utilitar gratuit de compresie și decompresie similar cu WinRAR

Toți utilizatorii de calculatoare folosesc, fără excepție, un program de compresie/decompresie pentru extragerea datelor din arhive în diferite formate. Există multe asemenea programe precum WinRAR7zip, etc, ce nu mai au nevoie de nicio prezentare. În articolul de față vă voi prezenta un nou program gratuit de acest gen, foarte asemănător cu WinRAR, care este comercial, programul în cauză numindu-se KuaiZip. După o instalare simplă, vom fi întâmpinați de interfața programului care, așa cum v-am spus, seamănă izbitor cu cea a WinRAR.

KuaiZip

KuaiZip este un program care ne oferă prin caracteristicile sale o tehnologie avansată de compresie. Având un raport mare de compresie, între 10-30%, mai mare decât RAR/ZIP/7Z, în special pentru imagini și video, programul suportă mai mult de 40 de formate de compresie, cum ar fi KZZIP7ZACEARJBZ2CABGZISOJARLZHTARUUEZ etc, fiind capabil de a monta arhive comprimate, imagini CD/DVD, și chiar fișiere virtuale de disc (VHD). Bineînțeles, nu lipsește opțiunea Split, respectiv împărțirea unui fișier de mari dimensiuni în arhive mai mici pentru o manipulare mai ușoară. Această caracteristică este folosită cu precădere la încărcarea fișierelor de mari dimensiuni pe diverse site-uri de partajare, FTP, trackere, etc.

Alte caracteristici demne de luat în seamă ale KuaiZip sunt: suport multi-volum de compresie, criptarea conținutului arhivat, protecția prin parolă, recuperarea și testarea unei arhive, compresie și de decompresie multi-mod, crearea pachetelor self-extracting, vizualizarea și adăugarea de comentarii în conținutul arhivat. Opțiunile programului, pe care le putem accesa din tabul OptionsSettings, ne oferă posibilitatea asocierii KuaiZip cu diferite formate de fișiere suportate, integrarea în meniul contextual, și multe altele.

De departe însă cea mai interesantă caracteristică este posibilitatea montarii unei imagini în Windows Explorer. Astfel, KuaiZip are suport pentru montare imagini CD/DVD de tip APE,FLACWV, păstrând totodată o calitate perfectă. De asemenea, suportă montarea imaginilor ISOCUEBINCCDBWTIMGISZMDSMDFNRG, etc, fiind convenabil pentru studiu sau divertisment (jocuri). Mai mult de atât, cu ajutorul KuaiZip, putem monta, citi, modifica, imagini ale celor mai cunoscute mașini virtuale, fără a deschide respectiva mașină virtuală. Astfel vom avea suport pentru fișiere VHD (Virtual PC), VDI (Virtual Box), VMDK (VMWare), pe lângă alte multe formate. Pentru demonstrație, am ales montarea unei imagini VMDK, a programului VMWare player. Pentru aceasta, selectăm opțiunea Mount, din bara de opțiuni, navigăm în locația respectivă, selectăm fișierul în format vmdk, apoi Open.

Montare-imagine-vmdk

În cazul în care în mașina virtuală avem discul virtual partiționat, va trebui să specificăm partiția pe care dorim să o montăm.

Deschidem apoi Windows Explorer, unde vom găsi o partiție a sistemului de operare instalat în mașina virtuală, sau a oricărei partiții alese pentru montare. Un avantaj deosebit de util al programului KuaiZip, este posibilitatea de a edita conținutul acestor imagini virtuale, fără a rula mașina virtuală respectivă. Opțiunea de montare o putem accesa fără a deschide interfața programului, din iconița KuaiZip din System tray. Se pot monta chiar mai multe discuri virtuale concomitent. După ce terminăm de editat discul virtual montat, nu rămâne decât să-l selectăm în Windows Explorer, apoi din meniul contextual alegem Unmount. Același lucru putem face și din iconița System tray.

Demontare-imagine

Personal, acum că am descoperit acest program, care pe lângă toate opțiunile oferite deWinRAR, pe care îl foloseam înainte, are și aceea de a monta o imagine, mă gândesc că a venit timpul unei schimbări. Îl recomand cu căldură fiind deosebit de puternic, având chiar calități superioare managerului de arhive WinRAR, care după cum știm este comercial. KuaiZip poate fi rulat în toate sistemele de operare Windows, atât pe 32-biți, cât și pe 64-biți. Testul a fost făcut pe Windows 8 64-biți.

Download KuaiZip

11 Comentarii

  1. Ma bucur ca a fost luat in considerare si programul recomandat de mine. :P
    Buna treaba!
    Sper sa va placa si voua la fel de mult.

    1. Multumim de recomandare.
      Totusi inca nu ma despart de el asa devreme,fiind produse si produse cu fel de facilitati,avantaje si dezavantaje.
      Plus ca fiecare este cu anumite preferinte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.