Modificarea marcajelor de timp și atributele unui fișier

Din diferite motive, unui utilizator i-ar fi utilă schimbarea marcajelor de timp ale diverselor fișiere create și accesate în timp. De asemenea, pentru a proteja unele date, este nevoie de schimbarea atributului respectivului fișier. Aceste lucruri se pot realiza prin mai multe metode, însă cred că mai simplă decât ceea ce ne oferă un mic program, Touch, căci despre el este vorba, nu există.

Touch este un program gratuit, cu o instalare deosebit de simplă, fără modificări în sistem. Programul nu abundă în opțiuni, fiind destinat utilizării de către orice utilizator.

Marcaje de timp-atribute

Cea mai utilă opțiune, Include Touch on the Send To Menu, ne ușurează utilizarea programului prin simpla trimitere a fișierelor selectate, direct în interfața Touch.

În plus, există posibilitatea păstrării programului deasupra celorlalte ferestre deschise, pentru a fi în prim plan, la îndemână. Opțiunea Close Program After Touching Files permite utilizatorului să închidă programul automat, după schimbările făcute asupra fișierelor.

Optiuni-Touch

Așa cum am precizat mai sus, opțiunea de adăugare a programului în meniul Send To, ne oferă posibilitatea de a selecta unul sau mai multe fișiere pentru a le fi modificate atributele și/sau marcajele, expediindu-le direct în interfața Touch.

Touch-Send to

Interfața programului Touch este cât se poate de simplă, intuitivă, având suport pentru efectul drag&drop, în cazul în care nu folosim opțiunea din meniul Send To. Astfel, după selectarea fișierelor cărora dorim să le modificăm marcajele de timp, atributele, avem la dispoziție cele șase contoare prin care putem modifica data și ora, minutul, secunda, creării, modificării, ultima accesare a fișierului respectiv. Butoanele Now și Last resetează contoarele respective la data și ora prezentă, respectiv la data ultimei accesări sau creări a fișierului. Atributele fișierelor pot fi schimbate prin bifarea respectivei căsuțe, adică, doar pentru a fi citit (Read-Only), ascuns (Hidden), gata pentru arhivare (Archive) sau de al seta ca fișier de sistem. După alegerea opțiunilor dorite, nu rămâne decât să dați click pe butonul Touch. Apăsarea butonului OK va închide programul. Dacă ați activat opțiunea Close Program After Touching Files, atunci programul se va închide după executarea modificărilor, la apăsarea butonului Touch.

Modificare metadata

Programul Touch este compatibil cu toate versiunile sistemului de operare Windows, începând cu versiunea ’95, până la ultima versiune Windows 8, atât pe 32-bit, cât și pe 64-bit.

Download Touch

3 Comentarii

  1. Deşi ţi-am citit editorialul de două ori, nu am înţeles nimic. Probabil că îmbătrânesc. Aştept cu nerăbdare să văd ce mai expui. Multă baftă şi… nu te descuraja! :)))

    1. Voi încerca să te ajut eu. La afișarea fișierelor în Windows Explorer, vezi informații precum data la care a fost creat, data la care a fost realizată o modificare asupra fișierului, etc. Aceste informații pot fi modificate după bunul plac, în cazul în care se dorește alterarea lor.

    2. Să mă descurajez?? De ce? Dacă s-ar fi întâmplat așa ceva, nu mai scriam din-nainte de a mă apuca!!! Nu este vina mea că nu ști tu ce sunt alea marcaje de timp, atribute. Poate cuvântul „timestamps” (în engleză) îți spune ceva! Uite ce zice Wiki: http://en.wikipedia.org/wiki/Timestamp
      Am mai precizat într-un comentariu mai vechi, că fiecare utilizator ar trebui să abordeze un articol, tutorial, etc, potrivit cunoștințelor sale. În consecință, poate trebuie să te documentezi mai întâi de a înțelege.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.