Personalizează pagina de start în funcție de site-urile pe care le vizitezi cel mai des …

Până de curând, pagina de start a Internet Browser-ul pe care îl foloseam cel mai mult se deschidea pe google.com; o pierdere de timp în condițiile în care aproape întotdeauna o părăseam imediat, pentru a accesa o altă pagină web salvată în bara de favorite… Așa că am căutat soluții simple pentru a aduce toate paginile web care mă interesau, în pagina de start…

1-pagina_de_start_personalizata

Și unde altundeva aș fi putut căuta decât pe deviantART ?!? De altfel, locul în care am și găsit cu ușurință alternative la pagina de start, care mai de care mai interesante… Dar de plăcut, mi-a plăcut una singură: Seam!

Folderul obținut în urma dezarhivării fișierului descărcat conținea două documente html. După ce l-am ales pe cel a cărui aspect îmi plăcea mai mult, l-am deschis în Notepad++ pentru a substitui site-urile existente, cu favoritele mele:
2-personalizare_site_uri_pagina_de_start

Cum se modifică lista:

1. Localizăm în document, locul în care apare adresa URL și numele site-urilor afișate.
2. Substituim adresa URL și titlul unui site existent, cu cele ale site-ului dorit.

După salvarea modificărilor, deschidem documentul html în Internet Browser pentru a vedea rezultatele… Dacă totul este în regulă, nu ne mai rămâne decât să mutăm folderul „Seam” într-un loc de unde să nu-l ștergem accidental, apoi să substituim adresa URL a paginii actuale de start, cu noua locație a documentului html.

Dacă preferați varianta customizată de mine, o puteți descărca de aici. Pentru cazul în care există persoane care n-au înțeles ce au de făcut, am creat și un tutorial video:

17 Comentarii

  1. Acest videoclip cuprinde conţinut de la EMI, care a blocat difuzarea acestuia în ţara dvs. invocând drepturile de autor.

  2. Foarte interesant. Multumesc pentru tutorial. Sunt un maniac al customizarii windows-ului. Nu pot sa nu fiu incantat de sugestie.
    Am reusit sa modific adresele preferate insa mi-ar fi placut sa pot concepe o pagina de start proprie. Poate ca filmuletul postat ar fi ajutat. Am gasit si o alternativa interesanta :www.shinysearch.com.

  3. Da, imi place! Am aplicat-o! Mai trebuie cate o schimbare din cand in cand la browserul cel de toate zilele. Mai ales ca sunt un adept infocat al customizarii. Multumesc.

  4. Pentru fanii customizarii arata frumos,ca eficienta…un clic in pagina de start sau in bara de bookmark-uri..tot una ea.

  5. Foarte tare! Ma gandeam si eu sa-mi fac o astfel de pagina. Nu stii cumva insa cum s-ar putea pastra sugestiile de cautare in timp real de la Google?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.