Program avansat pentru scanarea și devirusarea calculatorului: Norman Malware Cleaner

Atenția acordată în ultimul timp protecției calculatorului împotriva infectării cu elemente malware, de către producătorii de astfel de programe, obligă utilizatorul să ia măsuri sporite de protecție, măsuri necesare datorită diversității tipurilor de viruși noi apăruți. În multe cazuri, un antivirus nu poate detecta un astfel de element, nefiind cunoscut în baza sa de date. Norman Malware Cleaner reprezintă ultima noutate în materie de securitate, cu scop preventiv și de a asigura un nou nivel de protecție, prin scanarea avansată în adâncime și devirusarea calculatorului.

1-Norman Malware Cleaner-tip-scanare

Programul este gratuit și portabil, nu necesită instalare dintr-un motiv bine întemeiat. Anume, unii viruși pot bloca instalarea unui program anti-malware sau alt tip de securitate, făcându-l inaccesibil.

Norman Malware Cleaner abordează diferit această problemă, inteligent, prin oferirea unui singur fișier executabil, fișier ce conține întreaga bază de semnături ale virușilor cunoscuți, în afară de motorul de scanare și caracteristicile sale. Interfața sa este tipică unui astfel de program, cu care v-ați obișnuit, tipurile de scanare fiind cele cunoscute: scanare rapidă, în întregime, sau particularizată.

Procesul de scanare este destul de rapid pentru un program de peste 300MB, rezultatele fiind afișate automat în tab-ul respectiv. Ca o remarcă la inteligența procesului de scanare, în cazul meu a detectat un serviciu Windows dezactivat (Windows Error Reporting Service), pe care l-a activat automat, readucându-l la starea implicită. În timpul scanării, procesorul va fi destul de mult solicitat, chiar 100%, fiind recomandată închiderea aplicațiilor ce rulează la momentul respectiv.

2-Norman Malware Cleaner-rezultate-scanare

Înainte de scanarea calculatorului, vi se oferă posibilitatea de a alcătui o listă cu locațiile, fișierele sau folderele, ce doriți să le excludeți, dacă știți că nu prezintă risc de infectare. Opțiunile Norman Malware Cleaner vă oferă multiple posibilități de modificare a comportamentului său, dintre care merită amintită cea a repornirii automate a sistemului pentru eliminarea unui virus, trecerea în carantină a unui fișier suspect înainte de eliminare, cât și Forensic options, unde se poate ajusta nivelul de suspiciune al unor elemente de risc.

3-Norman Malware Cleaner-optiuni

Opțiunea Forensics este destinată utilizatorilor avansați, fiind concepută pentru detectarea și eliminarea elementelor malware active, nedetectate în urma procesului de scanare. Opțiunea va investiga în adâncime doar procesele active ce rulează în momentul respectiv. Utilizarea în necunoștință de cauză poate avea consecințe negative în funcționarea sistemului de operare, sau a unui anume program.

4-Norman Malware Cleaner-forensics

Pentru aș dovedi încă o dată eficiența, Norman Malware Cleaner pune la dispoziția utilizatorilor, câte o versiune actualizată în fiecare zi. Deci, versiunea de măine va conține o bază de date completată cu ultimele semnături malware descoperite. Acest program nu va înlocui antivirusul, ci poate fi un strat suplimentar de protecție alături de soluția antivirus instalată în calculator. După testarea făcută, înclin să cred că acest program ar putea detrona Malwarebytes Antimalware, care se spune a fi cel mai eficient program de acest gen. Și pe bună dreptate!  Voi ce credeți?

Download

8 Comentarii

  1. Pentru o testare riguroasa ar trebui sa se ia o arhiva cu un numar mare de malware si sa punem Norman Malware Cleaner si Malwarebytes Antimalware sa le scaneze,iar la final vedem care detecteaza mai multe amenintari.

  2. interesant Paule , numai ca eu am mai multe servicii Windows dezactivate , nu vreau sa mi le activeze automat , nu degeaba le-am dezactivat.
    Poate fi ocolita reactivarea automata?

    • Nu se poate, dar le poți dezactiva după scanare (dacă le detectează). Principalul este să verifici dacă ai „maimuțe” în calculator, nu!?!

  3. OS test: Win XP 64 biti (VMWare Player)
    Target:arhiva cu 120 de programe si scripturi malitioase (troieni,malware,backdoor,rootkit,keyloggere si alte minuni)
    Malwarebytes Antimalware 2.0: 107/120
    Norman Cleaner Malware: 116/120.
    1-0 Norman! :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *