Program care simulează repornirea calculatorului (PC-ului)

Sunt situații în care calculatorul (PC-ul), pe durata folosirii sale, devine lent. Când acest lucru se întâmplă majoritatea dintre noi apelăm la cea mai simplă soluție: repornirea. Mai sunt și alte metode de reîmprospătare rapidă, cum ar fi optimizarea memoriei RAM prin eliminarea din aceasta a datelor nenecesare, dar ea este cea mai comună.

Programul pe care vă propun în continuare să-l încercați simulează repornirea computerului terminând procesele aplicațiilor terțe și, asemeni unui curățitor de memorie RAM, termină procesele ce utilizează memoria RAM în acel moment și elimină datele acestora, revitalizând în acest fel sistemul de operare.

program simulat repornirea computerului

AlomWare nu este un program gratuit, însă poate fi utilizat fără niciun cost introducând, înainte de fiecare simulare a repornirii, codul trial generat zilnic, afișat în cadrul interfeței în locul indicat de săgeata dreaptă din captura de ecran de mai sus.

Chiar dacă AlomWare este util pentru revitalizarea rapidă a sistemului, acesta, în cazul instalării unei actualizări de sistem, a unui program sau al unui driver, nu va avea același efect pe care îl are repornirea propriu-zisă, prin urmare nu trebuie întrebuințat în acest scop.

simulare repornire calculator

Prin simularea repornirii vor fi închise, după cum spuneam și mai devreme, toate programele terțe, adică cele instalate de către utilizator în PC, așadar, dacă lucrați la redactarea unui document sau editați un fișier multimedia, salvați modificările efectuate înainte de a simula repornirea folosind programul AlomWare.

După introducerea codului trial se va deschide interfața de utilizare a AlomWare. În aceasta veți vedea butonul de simulare a repornirii PC-ului, iar deasupra acesteia un altul care vă permite să configurați executarea unei sarcini după efectuarea procesului (bloca sistemul, activa modul standby sau executa un program sau script anume).

Dacă v-am făcut curioși, puteți descărca AlomWare de pe site-ul său oficial. Părerea mea e că merită cunoscut și ținut cont de el pentru atunci când repornirea efectivă a PC-ului ne-ar lua mai mult timp decât ne putem permite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.