Program de descărcat muzică gratis

De fiecare dată când cineva îmi cere să-i recomand un program de descărcat muzică, primul care îmi vine în minte e Songr, unul dintre cele mai bune de acest gen, pe care eu însumi îl folosesc de o bună bucată de timp. Acesta este gratuit, foarte intuitiv, și poate fi utilizat în mai multe scopuri, inclusiv pe post de serviciu gratuit de streaming audio.

program de descarcat muzica gratis - Songr

La pornire, Songr afișează o listă a celor mai populare genuri muzicale din ultima perioadă, precum și o listă a artiștilor la căutare în aceeași regiune. Muzica ce poate fi descărcată sau ascultată cu ajutorul său este obținută din surse externe, ia în general este vorba despre muzică disponibilă la download în site-urile internaționale de profil (pleer, taringa, etc).

Dând click pe coperta unuia dintre genurile muzicale listate (Dance, Indie, Pop, Soul, etc), programul va începe streamingul melodiilor aparținând acelui gen muzical în playerul propriu.

Același lucru se întâmplă și la efectuarea unei căutări după numele melodiei, a interpretului sau a albumului muzical în cadrul căruia a fost lansată melodia respectivă. Dacă utilizatorul nu intervine pentru a întrerupe redarea, trece la piesa următoare sau descărca piesa curentă, vor fi redate alte melodii similare (comportament util pentru a descoperi melodii noi).

redare muzica cu songr

Playerul intern al Songr afișează deasupra butoanelor multimedia o fotografie a artistului și o scurtă descriere a activității acestuia. În partea dreaptă a butoanelor multimedia avem o mică săgeată îndreptată în jos. Dând click pe această săgeată veți putea vedea melodiile care urmează, ori alte variante ale melodiei căutate:

program de descarcat muzica - songr

Pentru a descărca melodia redată în acel moment este necesară o singură acțiune: apăsarea butonului Download din colțul stâng-inferior al Songr. În acel moment își va face apariția managerul de download, iar descărcarea va începe.

managerul de download al Songr

La finalizarea descărcării melodiei respective, puteți face click dreapta pe aceasta și alege din meniul contextual opțiunea „Open parent folder” pentru a vedea unde a fost salvată pe hard disk, sau apăsa link-ul Deschide dosar și vedea folderul implicit pentru descărcări.

Apropo de locația în care va fi salvată muzica descărcată cu programul Songr, aceasta poate fi modificată în funcție de preferințe în ramura Setări a meniului Fișier:

setari songr

Mai mult, după cum poate fi observat în animația superioară, Songr permite transformarea în MP3 a videoclipurilor de pe YouTube, așadar, dacă melodia pe care doriți să o descărcați cu ajutorul său nu poate fi găsită în sursele cu muzică gratis, o puteți obține fără probleme.

În concluzie, dacă sunteți în căutarea unui program gratuit de descărcat muzică, sfatul meu e să nu ignorați Songr, program pe care îl puteți descărca gratis de aici. Dacă l-ați instalat și nu vă place, nu e un capăt de țară! Aveți multe alte programe asemănătoare în articolul dedicat.

28 Comentarii

  1. Vreau să le mulțumesc atât celor 7 persoane care au dat „Like” cât si celor 2 care au comentat! Fac asta deoarece spre diferență de restul celor care au descărcat acest program (346 la număr până în momentul scrierii acestui comentariu) au știut că în acest fel ajută blogul enorm! Vă mulțumesc! E o placere să scriu pentru oameni ca voi!

      • Ideea e că oricât de mult te-ar interesa vizitele, blogger fiind, tot ai nevoie de un feedback de la cei care-ți citesc articolele! Te stimulează să vezi că au comentat sau că cel puțin au pierdut o secunda din viața lor să dea un „Like” sau un „Tweet”. Contează suficient de mult încât să-ți dorești să scrii mai des și mai bine. Dar dacă nimeni nu spune nici „poc”, parcă „nu te mai trage sufletul” să scrii chiar și în acele zile în care ajungi acasă obosit după o zi de muncă…

          • Problema e că de multe ori le dai ceva foarte bun: un truc sau un program de care aveau nevoie, niște sfaturi utile, etc. Întotdeauna le dai ceva; altfel n-ar fi acolo… oricum, înainte de crăciun o să am o surpriza pentru 3 dintre cei mai activi pe blog. Și nu vorbesc de programe, trucuri, tutoriale… :)

          • Nu văd de ce n-ar fi și pentru tine. Orice persoană activă pe blog pană de crăciun care s-a semnat cu un email real (altfel nu vad cum voi putea să-l contactez) poate fi surprinsă plăcut. :) Te sigur că plăcut!

  2. Legat de ultimul comentariu postat,iti intelg dezamagirea ca vizitatorii blogului  apreciaza prea putin munca ta,poate esti si tu putin vinovat,cand afirma asta ma gandesc la complexitatea materialelor publicate.Te-ai gandit sa ridici putin ştacheta calitaţii si complexităţii materialelor publicate?Daca privim in urma sunt putine materiale adresate celor cu cunoştinţe avansate,multe materiale sunt adresate incepatorilor.Ma gandesc ca abordând subiecte complexe si aria comentariilor va fi mai bogata,apar nelamuriri si implicit discutiile vor fi mai „aprinse”.De exemplu eu,vizitez zilnic blogul tau,dar am avut de putine ori motiv sa comentez,subiectele prezentate fiind prea „usoare” pentru a ma determina sa scriu ceva.O idee ar fi sa continui si seria tutorialelor video,sunt mai aproape de utilizator,mai usor de inteles,lumea aste grabita si nu are timp de citit,vrea mura’n gura exact cum se procedeaza.Tot ce am scris aici reprezinta punctul meu de vedere,poate alti utilizatori ma vor contrazice,dar tocmai aici este idea,sa impaci si capra si varza.Eu iti doresc multa bafta pe mai departe.

    • Tocmai fiindcă lumea e grăbită am ales să scriu mai des și să public tutoriale video mai RAR( un articol îl citești în 2 – 3 minute, un video-tutorial n-am cum să-l fac atât de scurt).
      Articole pentru experți nu am scris prea multe, e drept, dar pot să-ți dau exemple de 2 – 3 articole să vezi că nu s-a comentat nimic timp în care am articole pentru începători cu câte 4 – 500 de comentarii.
      Că indicațiile din articole sunt „prea ușoare” și ele ar fi problema lipsei de comentarii iarăși nu prea cred; se poate vorbi despre alternative, se poate contrazice, se poate vorbi despre o soluție mai bună, se poate dezvolta o anumită informație… dar aici intervine comoditatea și fiecare se gândește „la ce folositor”.
      Dar fie, nu e necesar un comentariu fiindcă în articol s-a spus cam tot ce trebuia spus; cum îți explici că din câteva sute de persoane care citesc un articol și descarcă programul prezentat în acesta, dau „Like” (de exemplu), maxim 15 (exemplu: pe goo.gl/2nbIv s-a făcut click de 662 ori, pe „Like” de 12). E imposibil ca din câteva sute de persoane care care au descărcat aplicația doar 15 să fie mulțumiți de dea…
      Și de problema asta nu suferă doar blogul meu, am văzut câteva bloguri din RO mult mai bune decât am meu care au foarte puține articole comentate și foarte puține like-uri, tweet-uri în comparație cu bloguri asemănătoare în alte limbi (engleză, spaniolă și franceză).
      Problema e că motoarele de căutare vor începe să pună preț pe reacția celor ce au vizitat un site pentru a-l poziționa și când se va întâmpla asta multe persoane vor renunța să mai scrie pe blog.
      Morala: poți ajuta un blog lăsând un comentariu sau dând un click pe un buton, sau poți sa-i fac zilnic rău rămânând indiferent în timp ce aștepți următorul articol convins fiind că citindu-l pe actualul ai făcut tot ce trebuia făcut.

  3. Mie imi place f mult blogul tau,recunosc ca eu primesc informatiile pe mail, dar tot ce scrii aici e f util pt cei ca mine.In felul asta nu ma apuc sa caut pe toate site-urile programe pt ce imi trebuie mie.
    Iar songr e f bun,mi-a gasit aproape toate mel ,chiar daca erau recente.
    Tot respectul pt ce faci !

  4. acum l-am descarcat pt ca doream doar o melodie
    l-am instalat si pare foarte bun
    mii de multumiri si sa nu crezi toti cei care descarca aceste programe nu ti-ar multumi.Doar ca sunt prea comozi(cred)inca odata multumesc si tot respectul

Lasă un răspuns la raluca Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *