Program de optimizare: MZ Ultimate Booster

Majoritatea programelor pe care le testez atunci când n-am altceva mai bun de făcut vizează optimizarea sistemelor de operare Windows. Știu, mi-am creat o obsesie cu acest subiect dar vă asigur că e vorba de plăcere și curiozitate. Sunt curios cât de rapid poate deveni același Windows, în același sistem, optimizat la maxim prin punerea în practică a tuturor metodelor posibile și apelând la toate aplicațiile existente în această categorie. De aproximativ o săptămână am renunțat la toate programele mele favorite pentru a testa altele trei. E vorba de trei programe cu care nu am mai avute de-a face până acum iar unul dintre acestea este MZ Ultimate Booster:

MZ Ultimate Booster

Departe de a fi vorba despre ceva rupt din altă lume, și spun asta din părerile pe care mi le-am făcut utilizând MZ Ultimate Booster timp de câteva zile la rând, programul excelează doar la capitolele „defragmentare și compactare a regiștrilor” și „optimizarea fișierelor de boot-are”. Toți cei care urmăriți blogul de ceva timp cunoașteți simpatia pe care o aveam față de Perfect Registry; ei bine, simpatia față de acesta mi s-a cam evaporat de când am cunoscut MZ Ultimate Booster.

La celelalte capitole programul lasă mult de dorit în comparație cu alternativele pe care le avem la dispoziție, tot gratuite (DrivePurge și/sau CCleaner pentru curățarea temporarelor, Auslogics IO pentru optimizarea conexiunii la Internet, SpeedyFox pentru optimizarea Internet Browser-elor Firefox și Google Chrome).

În rest… Păi nu există „în rest”! Chiar și așa, vă recomand să-l încercați tocmai pentru treaba bună pe care o face optimizând regiștrii și fișierele de boot-are. S-ar putea să aveți o surpriză plăcută…

Download MZ Ultimate Booster

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.