Programe de monitorizare a calculatorului

E bine să ai la îndemână câteva programe de monitorizare a PC-ului în momentul în care observi că sistemul se comportă altfel decât o face de obicei sau, de ce nu, pentru a cunoaște utilizarea care i se dă acestuia în lipsa ta. În articolul de față vom vorbi despre câteva aplicații interesante cu care putem monitoriza atât parametri cum ar fi temperatura diverselor componente cât și activitatea realizată la calculatorul nostru de către persoanele care au acces la acesta.

Programe de monitorizare a calculatorului

Am ales să încep cu Hardware sensors monitor deoarece este unul dintre programele mele preferate când vine vorba de afișarea temperaturilor înregistrate de către diversele componente ale calculatorului (singurul său inconvenient fiind prețul a cărei plată o putem evita dacă nu suntem nevoiți să utilizăm programul mai mult de 10 minute atunci când îl deschidem ori nu presupune o problemă pentru noi relansarea sa odată depăsit acest interval de timp).

SensorsView

Spre diferență de Hardware sensors monitor, SensorsView este un program de monitorizare mult mai complex. Printre principalele-i caracteristici regăsim și o funcție care ne permite configurarea unor alarme specifice pragurilor de temperaturi atinse de componentele PC-ului. Din păcate și în cazul de față e vorba de un soft comercial; singura consolare fiind faptul că poate fi utilizat fără nici un fel de probleme timp de 14 zile de la instalare. Ar mai fi de adăugat că versiunea actuală (v4.2) nu funcționează pe Windows 8 așa cum ar trebui să o facă; în unele circumstanțe inclusiv raportează o eroare apoi se închide automat.

SpeedFan

Despre SpeedFan v-am vorbit pentru prima dată prin 2010. Ei bine, încă este prima opțiune la care apelez când vine vorba de monitorizarea temperaturilor și a turațiilor ventilatoarelor existente în calculator. Îmi place deoarece este gratuit, simplu și extrem de eficient la interpretarea datelor extrase de la placa de bază a calculatorului.

CPU-Z

Bineînțeles că nu puteam scrie un articol despre monitorizarea PC-ului fără a pomeni nimic despre CPU-Z, programul care din punctul meu de vedere este cireașa de pe tort a categoriei de programe din care face parte. Cu atât mai puțin cu cât versiunea portabilă a acestuia nu lipsește niciodată din pen-drive-ul cu aplicații pe care îl am întotdeauna la îndemână.

PC Pandora

Înainte de a pune punctul final am să vă vorbesc despre PC Pandora, un program care nu are nimic în comun cu cele prezentate mai sus în afară de faptul că denumirea acțiunii pe care o realizează (monitorizare) coincide și din acest motiv e posibil ca unele persoane să ajungă la acest articol în căutarea unei astfel de soluții. Ei bine, cu acest program putem monitoriza activitatea la PC desfășurată de către ceilalți utilizatori / persoane care au acces la acesta, înregistrând de la conversații realizate cu diverși clienți de mesagerie instant, la parolele utilizate pentru logarea pe site-uri precum Facebook sau Twitter. Cu alte cuvinte, e vorba de o unealta perfectă de spionaj…

6 Comentarii

  1. Ar fi interesant sa scrii un articol numai despre aplicatiile care sunt portabile. M-ai facut curios ce aplicatii portabile folosesti tu, si ma gandeam sa imi fac si eu un pendrive numai cu aplicatii portabile care, poate candva mi-ar fi folositoare. Apropo de Pandora…chiar cautam asa ceva, dar tot trial e.Mai caut..
    In rest..treaba buna faci. Mulţam.

  2. Salutare! Pe laptopul meu (Asus X550JK) e prezenta o placuta Ram onboard, 4 Gb, 1600 Mhz, latenta 11. Intrebarea mea e, daca i-as mai lua o placuta Ram cu aceiasi frecventa dar de latenta superioara (9), ar putea conlucra in mod optim? Multumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.