Program de scris pe poze

Titlul „program de scris pe poze” pare mai banal decât este în realitate dacă ar fi să țin cont de numărul celor care mi-au cerut să le recomand o astfel de aplicație; oare există vreun program de modificat poze care să nu permită adăugarea de mesaje tip text pe fotografiile editate ?!? Nu cred… Chiar și așa, există persoane care sunt de altă părere și continuă să ceară ajutor… În cazul ăsta, program de scris pe poze să fie!

Photoscape: program de editat poze și… scris pe ele…


program de scris pe poze

Editarea pozelor este una din operațiunile cu care cei mai mulți dintre noi ne întâlnim aproape zilnic și, ca urmare, ar trebui să avem la îndemână un program cu ajutorul căruia să putem realiza astfel de operațiuni. Din fericire, avem la dispoziție o gamă largă de astfel de programe, și cu licență comercială, și free, astfel ca singura dificultate rămâne, până la urmă, aceea a alegerii. Și sigur, dacă dacă suntem graficieni profesioniști, problema e, desigur, destul de simplă, la fel și dacă nu edităm niciodată imagini, și nici nu ne gândim s-o facem vreodată. Dar, dacă nu suntem în niciuna din cele două extreme, ce facem? Ei, într-o astfel de situație, lucrurile sunt ceva mai complicate.
Continuarea Program de scris pe poze