Skitch are în sfârșit versiuni pentru Windows, inclusiv Windows 8 Metro & Desktop

Pentru cei care nu știu despre ce este vorba, Skitch este un program gratuit cu care putem realiza screenshot-uri și adăuga notițe acestora, foarte popular în rândul utilizatorilor de Mac OS X, iOS și Android, ce a fost achiziționat în vara anului trecut de către Evernote.

Skitch pentru Windows

Cu Skitch, după cum veți observa și în video-ul de mai jos, putem adăuga screenshot-urilor noastre note informative, chenare, texte, săgeți orientative, ascunde anumite porțiuni. În ceea ce privește salvarea imaginilor obținute avem două posibilități: salvare în calculator sau direct in contul de Evernote (pentru acestă ultimă variantă va trebui să dispunem de aplicația Evernote instalată).
Continuarea Skitch are în sfârșit versiuni pentru Windows, inclusiv Windows 8 Metro & Desktop

Obține gratuit Windows Media Center pentru Windows 8 Pro

Începând cu Windows 8, Microsoft cere bani în plus pentru pachetul de funcții Windows Media Center, integrat gratuit până acum în principalele versiuni ale Vista și Windows 7. Din fericire pentru cei care am realizat un upgrade la Windows 8 Pro de la Windows XP, Windows Vista sau Windows 7, până pe 31 Ianuarie 2013, Microsoft ne oferă gratuit o cheie de activare pentru acesta.

Windows Media Center în Windows 8 Pro

Pentru a primi gratuit cheia de activare a Windows Media Center prin email, accesați acest link și completați formularul cu o adresă de email validă. În câteva ore veți primi un mesaj identic cu cel vizibil în imaginea de mai jos care va conține atât cheia de activare a pachetului cât și instrucțiunile de instalare a acestuia:
Continuarea Obține gratuit Windows Media Center pentru Windows 8 Pro

Cum se dezinstalează programele din Windows 8 Pro

Dacă în versiunile anterioare de Windows trebuia să mergem la Control Panel » Programs » Uninstall a program pentru a dezinstala programele de care nu mai aveam nevoie, în Windows 8 Pro lucrurile sunt diferite în cazul programelor obținute din magazinul oficial de aplicații. În cazul acestora, va fi suficient un click-dreapta pe iconița programului pe ecranul de pornire și un altul pe butonul Uninstall pentru ca acesta să fie dezinstalat:

Cum se dezinstalează programele în Windows 8

Pentru cei care nici acum nu au înțeles ce au de făcut, asta în cazul în care există astfel de persoane, cei de la WonderHowTo au creat tutorialul video pe care îl puteți urmări în continuare:
Continuarea Cum se dezinstalează programele din Windows 8 Pro

Cum se schimbă wallpaper-ul ecranului Start (Start Screen) al Windows 8

Chiar dacă Windows 8 e atât de simplu încât poate fi utilizat chiar și de un copil de 3 ani și drept urmare bloguri precum acesta nu-și prea au sensul, eu am să mă încăpățânez în a posta cât de des voi putea mini-tutoriale despre realizarea diverselor modificări și ajustări ale acestuia. Lăsând glumele la o parte (că nu lucrăm pentru Microsoft), revenim la subiectul articolului deoarece astăzi vom cunoaște două metode prin care putem modifica wallpaper-ul ecranului Start al Windows 8.

Windows 8 Start Screen

Dacă tot trebuie să o suportăm, haideți să o facem mai plăcută (pentru cei care nu s-au prins, nu mă refeream la soacră ci la Modern UI; interfața celei mai noi versiuni de Windows cunoscută și sub pseudonimele „Metro” sau „Faianță„). Adevărul este că putem face multe pentru a o îmbunătăți dar în această ocazie ne vom rezuma doar la modificarea fundalului.
Continuarea Cum se schimbă wallpaper-ul ecranului Start (Start Screen) al Windows 8

Pokki ne propune un Start Menu diferit pentru Windows 8

Profitând de faptul că majoritatea utilizatorilor de Windows nu au fost mulțumiți de decizia luată de Microsoft referitoare la excluderea din Windows 8 a posibilității dezactivării interfeței Metro și revenirea la desktop-ul cu care ne-am obișnuit până la Windows 7, mai mulți dezvoltatori de software au lansat produse care să readucă meniul Start în acesta. Chiar zilele trecute vorbeam cu un amic și mă declaram surprins de faptul că toate „soluțiile” apărute ca ciupercile după ploaie se limitau în a copia meniul existent în Windows 7 fără a profita de ocazia de a inova și veni cu ceva nou; ceva asemănător cu meniul Start „dintotdeauna” dar care să aducă și noi funcții sistemului de operare.

Astăzi, aflând că și cei de la Pokki au lansat propria variantă, înainte de a afla despre ce este vorba mi-am zis „Pf… Mai sunt mulți?!?„. Chiar și așa le-am accesat site-ul împins de curiozitatea de a afla cum încearcă ei să ne convingă că dețin soluția perfectă pentru „problema” din cauza căreia ne zbatem între viață și moarte de când am aflat că Metro e viitorul… Imaginați-vă ce surprins am fost aflând că ofereau exact soluția pe care eu o reclamam de ceva vreme.

Pokki: un Start Menu diferit pentru Windows 8

Pokki, spre diferență de tot ceea ce am văzut până în momentul de față referitor la readucerea meniului Start în Windows 8, vine cu o serie de îmbunătățiri demne de toți cei care, la fel ca și mine, vor să simtă o schimbare. Meniul obținut cu ajutorul acestei aplicații este rezultatul amestecului făcut între meniul Start convențional al sistemelor de operare Windows, aspectul plăcut al meniului existent în Cinnamon pentru Ubuntu și funcțiile de notificare ale serviciilor de socializare disponibile Metro. Am fi putut cere ceva mai mult? Eu sunt de părere că nu…
Continuarea Pokki ne propune un Start Menu diferit pentru Windows 8