Ține-ți sistemul sub control cu System Explorer

Despre System Explorer v-am vorbit pentru prima dată prin 2010 însă de atunci multe modificări importante a suferit acest program pe care în timp l-am transformat în asistentul meu personal și pe informațiile căruia mă bazez de fiecare dată când am de-a face cu un program sau un proces nou. Cu System Explorer cunosc impactul avut de fiecare proces în parte asupra performanței sistemului și tot cu ajutorul său confirm sau infirm prezența amenințărilor atunci când am îndoieli.

System Explorer

După cum v-am spus deja, multe lucruri interesante se pot face cu System Explorer, dar mie personal în plac graficele pe care le oferă în fila Performance (unde putem vedea în timp real activitatea procesorului, a memoriei RAM și Swap (memoria virtuală), precum și alte informații importante precum I/O Reads și I/O Writes) și funcțiile de examinare online a proceselor.


Examinare procese

Cu alte cuvinte, dacă după instalarea unui program observ un proces suspect și vreau să aflu mai multe informații despre el, un click-dreapta pe procesul în cauză și un altul pe Google Search din opțiunea File Info Search a meniului contextual vor fi suficiente pentru a-mi atinge scopul.

În situația în care vreau ca procesul să fie examinat de către cele 40 de soluții de securitate disponibile pe VirusTotal.com, îl aleg pe acesta din opțiunea File Check și în acest mod mă scutesc de încărcarea manuală a fișierului.

Istoric Evenimente

Dar asta nu e tot. Cu System Explorer putem modifica afinitatea și prioritatea proceselor, obține mai multe detalii despre un proces anume, accesa folderul în care acesta se află pe HDD și recurge la terminarea sa în cazul în care ne creează probleme sau se încăpățânează să nu răspundă la comenzile pe care i le dăm. De asemenea, puteam vizualiza și jurnalul evenimentelor în fila Istoric, loc în care putem ajunge mai ușor la filtrul care ne interesează cu ajutorul filtrelor.

Download System Explorer

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *