Cum poți trimite fișiere de mari dimensiuni prin e-mail folosind programul WireOver

Cea mai utilizată și mai la îndemână metodă de a trimite fișiere pe Internet este prin e-mail. Însă, așa cum știm, fiecare astfel de serviciu are propriile limitări, variind între 20-25MB. Cam puțin, nu-i așa?! În afară de acest mod, ar mai fi posibilitatea trimiterii prin rețelele ADC, crearea unui torrent, etc, dar este mai complicat, tot mai simplu rămâne prin e-mail. WireOver este un mic program, cu ajutorul căruia putem trimite fișiere de mari dimensiuni prin e-mail, asemeni programului Zeta Uploader, despre care am scris un articol în trecut.

1-WireOver-confirmare-email

Programul este gratuit, foarte simplu de utilizat, însă, va trebui să acordați puțină atenție procesului de instalare, având și alte oferte de terțe programe ce nu au de-a-face cu programul care ne interesează.

Funcționalitatea aplicației WireOver este similară cu cea a unui client P2P, cu deosebirea că, traficul direct între parteneri poate fi criptat cu ajutorul unei chei unice, temporare, fără intermediari, astfel, doar destinatarul va avea acces la conținutul trimis. Din păcate, această opțiune este valabilă doar în versiunea comercială. Imediat după instalare, este necesară înregistrarea cu o adresă validă de mail, prin care veți trimite conținutul, adresă pe care va trebui să o confirmați direct din interfața programului.

De acum, la rularea aplicației, aveți posibilitatea de a trimite oricui, prin e-mail, fișiere de orice dimensiuni, simplu, prin drag&drop în interfața sa. Mai mult, aveți posibilitatea de a trimite un scurt mesaj destinatarului.

2-WireOver-trimitere-fisier

De dragul articolului, am făcut un test, expediindu-mi un fișier de aproximativ 1GB, de pe o adresă de mail, pe alta. La primirea notificării, dacă destinatarul va accepta atașamentul, va descărca programul și va începe procesul de download. Viteza este rezonabilă, bineînțeles, depinde în mare parte și de lățimea de bandă a conexiunii la Internet.

3-WireOver-confirmare-primire

Pentru a simplifica trimiterea fișierelor, WireOver va crea o intrare în meniul Send To, astfel, nu mai este necesară deschiderea sa. Opțiunile aplicației vă permit alegerea locației de download preferate, cât și posibilitatea adăugării unui nou cont de mail. WireOver se dovedește a fi foarte util în trimiterea de fișiere de mari dimensiuni ca filme, imagini ISO, grafică specială, etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.