Ce semnificaţie au beep-urile ce le auzim la pornirea calculatorului

Dacă vi s-a întâmplat vreodată să auziți niște beep-uri înainte ca sistemul de operare să boot-eze, acestea sunt niște coduri sonore de avertizare din partea BIOS-ului, în legătură cu unele probleme. Înainte ca sistemul de operare să execute procesul de boot, BIOS-ul derulează propriul proces numit POST (Power On Self Testing), adică verifică minimul de hardware necesar funcționării sistemului de operare.

În cazul în care vor fi generate o serie de semnale sonore, respectiv beep-uri, înseamnă că ceva nu este în regulă la calculator. Nu toată lumea știe limbajul acestor coduri, în plus, combinațiile fiind destul de multe, nu se pot memora cu ușurință pentru a înțelege „mesajul transmis de PC”.

Beep Codes Viewer este un mic program portabil ce vă poate oferi informații precise despre aceste coduri beep generate de principalele firme producătoare de module BIOS precum AMI, AST, Award, Compaq, Phoenix și IBM.

semnificatia sunetelor calculatorului

După cum se poate observa în imagine, interfața micului program este mai mult decât intuitivă. Trebuie selectat tipul de BIOS al calculatorului și codul sonor emis de acesta. În caseta de jos veți găsi informațiile detaliate ale respectivului cod de beep-uri.

Continuarea Ce semnificaţie au beep-urile ce le auzim la pornirea calculatorului