Trei utilitare esentiale pentru Skype

Când vine vorba de convorbiri de calitate prin Internet, Skype este aplicația supremă! Din păcate, în ciuda  faptului că acesta a fost dezvoltat foarte mult de-a lungul timpului, necesitățile reale ale unui utilizator de rând au fost ignorate în favoarea unor funcții care avantajează în mod special companiile.

Apropo, ai participat la vreo videoconferință cu alți nouă interlocutori ?!? Eu unul nu… În schimb, au fost momente în care trebuia să stau conectat cu două conturi diferite, și altele în care era important să pot înregistra o convorbire pentru a nu uita informații importante oferite de interlocutorul meu; dar aceste simple acțiuni nu sunt posibile utilizând Skype în stare brută…