Identifică modulele de memorie RAM instalate în calculator cu RAMMon

Cel puțin teoretic, dacă modulele de memorie RAM au aceleași caracteristici, acestea n-ar trebui să creeze probleme chiar și în condițiile în care fabricantul acestora diferă. Totuși, cum putem afla precis care sunt caracteristicile modulelor de memorie RAM instalate în calculator, pentru a le compara și descoperi dacă există diferențe în construcția lor ?!? Eu apelez la RAMMon, și, deși îl știu de mult timp, mi-am amintit de el ieri, când un prieten al cărui calculator o ținea tot într-un BSoD,  m-a rugat să-l ajut să identifice problema. După cum mă așteptam, modulele erau diferite în totalitate, așa că i-am recomandat să-l înlocuiască pe cel mai vechi cu unul identic celui nou.

RAMMon: informatii memorie RAM

RAMMon citește datele SPD (Serial Presence Detect) a tuturor modulelor de memorie RAM instalate în calculator și le afișează într-un tabel organizat astfel încât să poată fi comparate. Astfel, cu ajutorul acestui program vom afla tipul memoriei RAM, numele modulelor, viteza, data fabricării, fabricantul, temperatura maximă de operare, dimensiunile fizice ale modului, tipul standardului, etc.
Continuarea Identifică modulele de memorie RAM instalate în calculator cu RAMMon