Adauga foldere, programe si functii in Taskbar-ul Windows 7

Am mai spus asta de câteva ori și nu mă feresc să o repet: „una din funcțiile ce mi-au plăcut foarte mult la Windows 7 este chiar posibilitatea de a adăuga shortcut-uri pe bara de activități”. Da, e vorba despre opțiunea „Pin to Taskbar” ce apare în meniul contextual al aplicațiilor din meniul de start.

Cu ceva timp în urmă v-am vorbit despre un truc prin aplicarea căruia puteați adăuga My Computer in bara de activități. Vă mai amintiți ?!? OK. De data asta am să vă vorbesc despre un program cu care veți putea adăuga un shortcut spre folder, program sau funcție a sistemului de operare Windows 7, pe bara de activități a acestuia.

Adauga noi shortcut-uri pe bara de activitati a Windows 7 | Taskbar

Windows 7 Taskbar Items Pinner este un utilitar gratuit, portabil (nu necesită instalare) ce ne permite sa adăugăm, așa cum ți-am spus mai sus, shortcut-uri spre foldere, funcții, programe, ș.a.m.d., în Taskbar-ul sistemului de operare Windows 7 (uite încă un motiv să uiți de Windows XP dacă nu ai făcut-o încă).

Cum adaug un nou shortcut pe Taskbar

După deschiderea programului Windows 7 Taskbar Items Pinner, e suficient să selectezi caseta shortcut-ului ce vrei să fie afișat pe taskbar pentru ca programul să realizeze crearea lui.

Ca exemplu, în imaginea de mai sus poți observa că am selectat caseta „Computer” și pe bara de activități (sau spune-i Taskbar, că-i totuna), a apărut instantaneu shortcut-ul „My Computer”:

Taskbar Windows 7

Ceea ce vrei tu să adaugi pe Taskbar nu dispune de o casetă ?!? Nu-i nicio problemă! În „Path” alege fișierul ce vrei să-l adaugi iar în „Icon„, alege pictograma dorită apoi fă click pe „Add Item„. Eu am adăugat în acest mod un shortcut spre serviciul Bluetooth pe care-l folosesc de câteva ori pe zi pentru a sincroniza pozele și melodiile de pe telefonul mobil.

Simplu, nu ? Și toate astea fără să instalez vreun program sau să aplicație, sau să apelez la naiba mai știe ce truc. Eh, eu cred că Windows 7 Taskbar Items Pinner este un program interesant și în cazul în care dispui de Windows 7 nu cred că vei rezista tentației de a-l pune la treabă.

 Download Windows 7 Taskbar Items Pinner

3 Comentarii

  1. Chiar foarte tare optiunea de pin de la windows 7, e mult mai usor sa iti organizezi lucrurile pe pc, de asemenea o alta optiune care imi place si cu care eu cred ca au facut treba buna este optiunea de vizionare 2d cat si 3d a lucrurilor deschise prin simpla apasare a 2 taste.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *