YAC, încă un instrument de mentenanță a calculatorului

Orice calculator are nevoie periodic de o verificare a stării de sănătate a sistemului de operare, a protecției, curățarea sistemului de fișiere temporare, inutile (junk files), cât și ștergerea istoricului navigației pe Internet, pentru protecția intimității. În afară de programele cunoscute care pot realiza aceste operațiuni, am să vă prezint pe scurt YAC (Yet Another Cleaner), un veritabil all-in-one, cun opțiuni destul de avansate.

YAC

După instalare veți găsi programul în zona de notificare, loc unde aveți posibilitatea de a-i accesa opțiunile. Programul YAC va scana incredibil de rapid sistemul pentru verificarea stării de sănătate, a istoricului navigației pe Internet, cât și a tuturor elementelor funcționale ce necesită și pot fi optimizate astfel încât să funcționeze în parametri optimi.

În afară de cele menționate mai sus, YAC asigură protecția browser-elor instalate împotriva schimbării necontrolate a paginii de pornire, a motoarelor de căutare, cât și a extensiilor acestora. Mai mult, YAC poate inspecta și intercepta site-urile dubioase, asigurând în acest fel protecția cupărăturilor online.

YAC protectie

După cum se poate observa, Acest program de mentenanță a calculatorului diferă de celelalte de acest gen, prin integrarea unei game variate de module aflate în panoul de navigare a programului. Scanare și curățarea sistemului de fișierele inutile se poate face în modul rapid, Quick Clean, sau în adâncime, Deep Clean. De asemenea, există opțiunea de a repara intrările invalide ale registrului Windows.

YAC curatare sistem

Modulul System Boost vă oferă posibilitatea optimizării diverselor setări ale multor caracteristici Windows, afișând o listă cuprinzătoare cu sugestiile corespunzătoare în urma scanării. Pentru ca programul de mentenanță să fie complet, nu putea lipsi un manager de programe cu ajutorul căruia puteți dezinstala ceea ce considerați ca nefolositor. Dezavantajul acestui modul este acela că în urma eliminării unui program, nu va scana după urmele lăsate de acesta.

YAC - manager programe

Una peste alta, programul de mentenanță YAC merită toată atenția și vi-l recomand cu căldură spre testare, având toate șansele de înlocuire a „bătrânului” CCleaner. Yet Another Cleaner poate fi rulat în toate versiunile Windows.

Mesaj important (26.03.2015)!

Cea mai recentă versiune a YAC prezintă tot felul de probleme de securitate, așa că am eliminat link-ul de download și nu mai recomandăm instalarea sa până când problemele de acest gen sunt rezolvate de către dezvoltatori.

10 Comentarii

  1. Buna ziua
    Va rog sa ma ajutati cu o problema.Sunt incepator la calculatoare,cu toate ca am o varsta mai inaintata si nici nu stiu engleza.
    Am descarcat astazi YAC,deoarece,cateodata,operarea pe calc.,era ingreunata si dupa ce a trecut prin toate fisierele,la” Anti-Malware” imi apare „Detected 87 threats.Ma gândesc ca astia sunt virusi si nu stiu cum sa procedez mai departe astfel incat sa-i elimin.In dreptul fiecarei pozitii,in dreapta,scrie „Recovery”.
    Cum si ce fac in continuare?
    Multumesc

    • Iar celui care caută o alternativă la Google Chrome îi recomanzi Paint? Da, recomandarea ta n-are nicio logică, asta vreau să spun. Fă un efort și recomandă alternative care într-adevăr sunt alternative. Alternativele, în caz că nu înțelegi acest cuvânt, sunt alte programe care fac același lucru.