MegaDownloader: manager de download gratuit pentru fișierele găzduite pe MEGA

De MegaDownloader, actualmente cel mai bun manager de download gratuit pentru fișierele găzduite pe MEGA, am aflat pentru prima dată la jumătatea lunii februarie a acestui an. Pe atunci, programul era de-a dreptul enervant, dispunea doar de câteva funcții și în loc să-ți fie de folos mai mult de încurca, erorile raportate la deschiderea sa ori în timpul descărcărilor fiind ceva la ordinea zilei. Dar de atunci alte zece versiuni ale MegaDownloader au văzut lumina zilei și în sfârșit putem spune că acesta a ajuns la maturitatea necesară pentru a putea fi recomandat oricui.

MegaDownloader: manager de download pentru MEGA

Interfața și funcțiile programului se aseamănă foarte mult cu cele ale JDownloader, unul dintre cele mai utilizate programe de download în vremurile bune ale Megaupload, aspect care dezvăluie punctul de inspirație a dezvoltatorului său.

Astfel, în panoul de configurare a MegaDownloader, regăsim funcții familiare precum capturarea automată a link-urilor din clipboard, continuarea descărcărilor după deschiderea programului, crearea unui folder individual pentru fiecare pachet de link-uri descărcat (funcție utilă în cazul descărcării fișierelor comprimate fragmentate), limitarea vitezei de download a programului astfel încât aceasta să nu afecteze buna funcționare a sistemului, numărul maxim de descărcări simultane, oprirea automată a calculatorului după finalizarea descărcărilor, etc.

Setari MegaDownloader

MegaDownloader, după cum veți vedea, este foarte ușor de utilizat și incredibil de rapid la descărcarea fișierelor găzduite pe MEGA. Personal nu-i găsesc nici un nod în papură și din partea mea ar putea ieși din Beta cât mai curând posibil.

Download MegaDownloader

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *