Program de accelerat pornirea calculatorului

Ce poate face un program de accelerat pornirea calculatorului pentru a reduce timpul în care acesta poate fi folosit după apăsarea butonului Power ?!? Vă spun tot eu! Dezactivează sau întârzie pornirea automată a aplicațiilor.

Startup Delayer Standard este un program gratuit care ne permite să întârziem executarea aplicațiilor ce sunt rulate la pornirea calculatorului, în funcție de nivelul de activitate a procesorului.

Startup delayer

Timpul trecut de pornirea de la buton a calculatorului până în momentul în care acesta poate fi utilizat nu depinde doar de resursele hardware ci și de tipul și numărul aplicațiilor care au fost programate să ruleze odată cu sistemul de operare.

Chiar dacă ideal ar fi ca nicio aplicație să nu pornească automat, există și situații în care acest lucru fie devine inevitabil (în cazul anumitor soluții de securitate), fie nu este dorit (în cazul aplicațiilor ce rulează în fundal și care dotează sistemul de anumite funcții pe care le utilizăm foarte des).

În astfel de împrejurări, unica soluție pentru a accelera pornirea rămâne întârzierea rulării automate a acelor aplicații care trebuie (sau vrem) să o facă; iar Startup Delayer Standard, după cum poate fi observat și în imaginea de mai sus, ne oferă această posibilitate.

Tot ceea ce avem de făcut este să descărcăm și instalăm aplicația iar mai apoi, să modificăm tipul de pornire a aplicațiilor care îngreunează pornirea sistemului. După ce am luat masurile pertinente rezultatului dorit, confirmăm modificările făcute prin apăsarea butonului Apply and Delay:

Apply and delay

Rezultatele se vor face cu atât mai simțite cu cât numărul aplicațiilor care trebuie să pornească odată cu sistemul este mai mare.

 Download Startup Delayer

7 Comentarii

    • Eu cred că e ceva mai bun decât Soluto;dar e doar părerea mea. E drept, Soluto arată mult mai bine și asta poate ar conta dacă programele de genul ăsta le-am descărca pentru a le pune în vitrină…
      Dar cum nu se întâmplă asta, consumul de resurse, rapiditatea și facilitățile oferite vor avea prioritate. Ori cel puțin vor avea pentru mine…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *