Program de detectat și analizat rețelele Wireless

inSSIDer este un program de detectat și analizat rețelele Wireless cu care putem afla foarte multe informații importante atât despre propria rețea, cât și despre rețelele din jurul nostru, de care vom avea nevoie în momentul configurării propriei rețele Wireless astfel încât să obținem de la aceasta performanțele maxime posibile.

inSSIDer, după cum puteți observa și în captura de ecran de mai jos, ne afișează SSID (numele) rețelelor detectate de adaptorul Wireless al calculatorul, puterea semnalului acestora, tipul de securitate avut, canalul în care transmit și adresa MAC a echipamentului căruia aparțin (routere Wireless, puncte de acces, etc.):

program pentru detectat si analizat retelele wireless

Selectând în inSSIDer una dintre rețelele afișate, în panoul din partea dreaptă a programului, vor fi afișate informații detaliate privind fluctuațiile semnalului, tipul rețelei, numărul rețelelor cu care împarte același canal, precum și a celor cu care se suprapune.
Continuarea Program de detectat și analizat rețelele Wireless