QupZilla, un nou browser open source multi-platformă, pentru navigare pe internet

Desigur, un nou browser nu reprezintă ceva nou, fiecare utilizator folosește ca browser implicit unul din cele consacrate deja. Însă, pe lângă browserul implicit, este bine să utilizăm un browser alternativ. În articolul de față, vă propun să testați QupZilla, un browser open source, destinat folosiri în diverse sisteme de operare, WindowsLinuxQupZilla este dezvoltat pe baza WebKit, un software-motor special conceput pentru a permite randarea paginilor web în browser. WebKit intră și în componența browserelor Safari (Apple) și Google Chrome. Există multe browsere bazate pe QtWebKit, însă, sunt fie obligate să ruleze în mediul KDE (rekonq), fie sunt instabile, lipsindu-le caracteristici importante. QupZilla pretinde a fi un browser complet dezvoltat, stabil, cu multe caracteristici îmbunătățite. Pentru descărcare, în versiunea pentru Windows, există atât executabilul de instalare, cât și versiunea portabilă, o arhivă ZIP. Vă propun versiunea portabilă pentru a o testa, urmând ca voi să decideți în urma testului, dacă merită a fi instalată. Interfața este una clasică, similară oricărui browser, cu posibilități de personalizare, schimbarea temei de bază, a paginii de pornire și multe altele.

Qupzilla Internet Browser

Astfel, dacă vom accesa Tools în bara de meniu, apoi Preferences, avem acces la toate caracteristicile browserului QupZilla. După cum am spus, se poate schimba pagina de pornire, locația de descărcare a fișierelor, etc.
Continuarea QupZilla, un nou browser open source multi-platformă, pentru navigare pe internet