Cum poți crea un Hard Disk virtual super-rapid, în memoria RAM

După cum bine știți, rularea unui program de pe hard disk este mult mai lentă decât dacă ar rula în memoria RAM. Diferența de viteză este cam de 1000 de ori mai mare. Acest lucru înseamnă că deschiderea unei pagini web într-un browser instalat pe o partiție virtuală, se va face mult mai repede. Programul RAMDisk, versiunea gratuită, ne poate crea o astfel de partiție pe care avem posibilitatea de a instala câteva programe, care se vor încărca mult mai repede de pe această partiție, decât instalate în modul clasic. De asemenea, unitatea de disk virtuală creată în memoria RAM poate fi utilizată și pentru salvarea cache-ului sau a fișierelor temporare ale Internet Browserului (de altfel, eu o folosesc doar în acest scop).

După instalarea și deschiderea RAMDisk, în primul rând, va trebui să stabilim cantitatea de memorie RAM alocată noii partiții. Precizez că această cantitate va fi luată din memoria RAM instalată în calculator. Însă pentru rularea câtorva programe de bază, ca un browser, client IM, sau alt program care necesită o încărcare rapidă, cred că este suficient 300 – 500MB.

Creare partiție virtuală cu RAMdisk

După stabilirea dimensiunii partiției virtuale, recomand bifarea opțiunii FAT32 Partition, la Set Disk Label îi puteți da o denumire, apoi click pe Start RAMDisk. Programul va trebui să instaleze un driver, cerându-vă permisiunea. În continuare, în secțiunea Load/Save bifați opțiunile Load Disk Image at Startup și Save Disk Image at Shutdown. Dacă doriți, puteți opta pentru salvarea automată a imaginii la un anumit interval de timp, Save every. Imaginea se va salva implicit în rădăcina partiției C, însă o puteți salva în altă locație decât C pentru a o utiliza după o eventuală reinstalare de sistem.
Continuarea Cum poți crea un Hard Disk virtual super-rapid, în memoria RAM