Cum se transformă un IP dinamic în IP fix / routabil ?

Haideți să lăsam clar încă de la început că acest lucru este imposibil chiar dacă în continuare vom vedea cum putem accesa în orice moment un server / calculator care are acces la Internet printr-o conexiune cu IP dinamic.

1-creare_host_dlinkddnsCalculatoarele sunt identificate în Internet prin adresa IP publică însă deoarece aproape tot ceea ce a inventat omul are o limită, numărul adreselor IP este limitat și din acest motiv s-a recurs la rotarea lor. Ce vrea să spună asta ? Vrea să spună că IP-ul nostru actual, atunci când ne deconectăm, va putea fi alocat unui alt client al companiei care ne oferă acces la Internet. În acest mod s-a putut „tărăgăni” pentru mai mult timp trecerea la adresele IPv6; dar asta e o altă poveste cu care, cel puțin de moment, nu are sens să ne umplem memoria.


Revenind; atunci când cineva are nevoie de o adresă IP fixă (routabilă), majoritatea companiilor furnizoare de servicii la Internet percep o taxă în schimbul alocării acesteia dar, din fericire pentru cei cu adrese IP dinamice, au apărut servicii precum DynDns, OpenDNS, etc., care permit crearea de DNS-uri dinamice (știu ca unii dintre voi au impresia că vorbesc „pekineză” însă chiar nu mă duce capul să simplific lucrurile mai mult de atât… ) are să detecteze schimbările și redirecționeze automat la noua adresa IP a calculatorului / routerului; despre o astfel de modalitate vom vorbi în continuare.

IP dinamic sau Fix (routabil) ?!? Chiar nu contează…

DynDns.org a fost pentru foarte multă vreme cel mai bun serviciu de DNS-uri dinamice însă de o bucată de vreme, datorită cheltuielilor generate de infrastructura ce fac posibilă funcționarea sa, acesta nu mai permite crearea directă de conturi gratuite… așa că ori apelăm la intermediari dacă vrem să folosim gratuit serviciile DynDns, ori căutam o altă soluție; eu am ales prima variantă…

Dlinkddns.com este un serviciu de DNS-uri dinamice oferit gratuit de compania D-Link, bazat pe infrastructura celor de la DynDns. Cu alte cuvinte, gazda noastră (adică host-ul) este D-Link în timp ce furnizorul rămâne DynDns. OK, să trecem la treabă…

Pentru început accesăm dlinkddns.com/signin și ne creăm un cont nou. După crearea contului, va trebui să creăm un host iar pentru asta, după ce ne-am logat în cont, facem click pe „Add host„:

2-creare_host_dlinkddnsÎn următoarea fereastră ni se va cere să indicăm următoarele informații:

  • Hostname » un nume ușor de ținut minte pentru host-ul nostru.
  • New IP Address » adresa IP afișată la „Browser IP Address” (opțiune existentă pentru a permite actualizarea manuală a IP-ului).

3-nume_host_configurare_ipDupă ce am făcut click pe „Save” vom fi informați că noul host a fost creat cu succes:

4-host_ul_a_fost_creatIată care sunt datele de care vom avea nevoie pentru a configura actualizarea actualizarea automată a adresei IP:

  • Nume server:   DynDns.org
  • Hostname:   numehost.dlinkddns.com
  • Username:   numele de utilizator cu care ne logăm în contul de pe dlinkddns.com.
  • Password:     parola folosită la logarea în contul de pe dlinkddns.com.

Mda, nu știu dacă ați priceput mare lucru și chiar dacă nu se prea observă, mi-am dat toată silința ca indicațiile să poată fi înțeles de toată lumea…

Oricum, dacă ați ajuns până aici probabil vă interesează să aflați:

4 Comentarii

  1. Salut! Ca sa faci totul mai usor de inteles ai putea sa explici ce reprezinta fiecare lucru in parte, de unde provine fiecare denumire, la ce ne ajuta fiecare lucru… Stiu ca poate acest articol a fost dedicat cunoscatorilor dar si cunoscatorii candva nu au stiut nici eu ce e acela un DNS, spre exemplu, si asa ai putea sa incepi sa exemplifici fiecare termen in parte si sa spus la ce poate fi folosit, la ce ne poate ajuta el pe noi.
    Sper ca se intelege ce am vrut sa spun si ca poate o sa te ajute si opinia mea. Multumesc!

  2. sall nu te supara daca nam inteles eu bine acest sit iti schimba ip? eu am incercat si mam deconectat si aveam alt ip (am ip dinamic) imi explici te rog?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.