Program de făcut slideshow-uri ( prezentări din poze / fotografii )

SlidePhoto este un program de făcut Slideshow-uri simple ( prezentări din poze / fotografii ), gratuit, portabil, foarte ușor de folosit și mai mult de atât, ocupă doar 506 KB pe HDD. Ce i se poate cere mai mult ?!?

program de facut slideshow

Cu SlidePhoto putem crea și vizualiza prezentări foarte rapid, fără a fi nevoiți să apelăm la vreun manual de utilizare sau la tutoriale. De altfel, e imposibil să te încurci; la rulare, acesta afișează doar două butoane:

  • Create show (pentru a crea o prezentare nouă)
  • View show     (pentru a vizualiza una, creată mai demult sau primită de la cineva)

Dar să începem cu începutul și să creăm primul nostru Slideshow cu SlidePhoto.

Cum se creează un Slideshow cu SlidePhoto:

Pentru a crea un Slideshow deschidem aplicația și facem click pe „Create show„:

SlidePhoto: Creare Slideshow

Această acțiune va face să se deschidă o nouă fereastră în care vom avea posibilitatea să alegem un titlu și un mesaj personal pentru prezentarea noastră (care vor fi afișate la început).

Program de făcut prezentări / slideshow-uri din poze: SlidePhoto

Tot în această fereastră regăsim și butonul „Select picture(s)„, cu care vom putea adăuga imagini în Slideshow:

Selectarea fotografiilor pentru prezentare

După selectarea tuturor imaginilor ce vor fi utilizate (vă recomand să le puneți în prealabil într-un singur folder), facem click pe „Open” apoi, reîntorși la aplicației, dăm click pe „Save show” pentru a salva prezentarea:

salveaza slideshow

Ni se va cere să dăm un nume fișierului ce va fi generat și să alegem locul în care acesta va fi salvat.

Pentru a vizualiza un Slideshow, deschidem aplicația și după ce dăm click pe „View show„:

redare slideshow

… indicăm programului locul în care se află prezentarea pe care dorim să o vizualizăm; de exemplu, locația prezentării pe care tocmai am salvat-o. Așa de simplu!

Datorită faptului că avem în față un program creat pe principiul „Practic, mai simplu nu se poate„, nu cred că este cazul să scoatem în evidență absenta unor funcții precum cele care ne oferă posibilitatea să alegem timpul de afișare a imaginilor, rezoluția prezentărilor create, posibilitatea adăugării tranzițiilor și efectelor la fotografiile întrebuințate, etc., etc.

 Download SlidePhoto

31 Comentarii

  1. Cristian poți încerca acest plugin pentru a ne permite noua utilizatorilor sa ne moderam comentariile în maxim câteva minute de la trimiterea comentariului.

    1. Dorință îndeplinită temporar… (să vedem cât afectează timpul de încărcarea a blogului). Am lăsat 60 de secunde la dispoziție pentru a apăsa butonul „Edit”. Cred că e suficient.

      1. Este suficient atât pentru ca omul sa își citească comentariul și sa își dea seama dacă ceva nu e bine. Mulțumesc!

    1. Asta nu mi se pare chiar atât de important. Ajax a fost cerut de mult timp de foarte mulți cititori (Mrpfn a fost primul), și na, să vedem cum stă treaba. Curând o să pun și funcția de vot pentru a putea premia și calitatea, nu doar cantitatea comentariilor.

  2. SlidePhoto este complet idiot: nu are configurari si salveaza un fisier care poate fi deschis tot cu SlidePhoto. Este incomparabil cu IrfanView, de exemplu, care are multe optiuni (inclusiv salvare ca fisier executabil). Ar fi mai util un articol cu optiunile pentru crearea unui slideshow cu un program (serios) ca IrfanView sau Picasa.

    1. În caz că nu ți-ai dat seama, articolul face parte din categoria „Pentru Incepatori” dintr-un motiv și am ales să vorbesc despre el nu fiindcă ar fi idiot, nici extraordinar… ci fiindcă toate programele de făcut Slideshow-uri au opțiuni extra și mii de posibilități. Mi-a plăcut că e cel mai ușor de folosit din câte cunosc, că e al naibii de simplu, că nu trebuie instalat și că ocupă foarte putin spațiu pe HDD. De asta am vorbit despre el…

      În plus, dacă faci o căutare pe Google vei descoperii mii de tutoriale de Irfanview și Picasa; chiar crezi necesare altele ?!?

      Mă rog….

    1. …pozele sunt poze sau uneori fotografii ,Vasile Ionel intra un pic pe http://crescatorie-papagali.com ignorand partea comerciala …apropos Cristi ,mai vine Mosul ? si daca da cum vine el ?…nu de alta dar nu prea am fost pe acasa zilele astea si mai e un pic si vine ,,pi vechi” cu rusii si ucranienii :))))

      1. Abia azi am făcut comanda că alexandru nu și-a ales premiul și avea timp până ieri. Produsele vor ajunge la voi luna asta sigur; când ?!? Nu știu… dar prima dată vin la mine și de aici pleacă prin poștă.

        1. …apropos sunt in negocieri sa achizitionez un Micul Alexandru pui (pe bune) ,,hranit din mana” …insa ce ma fac eu ca nu are USB 3.0 ? :)))))…oricum nu o sa umble la tastatura ,prima lui misiune o sa fie sa invete toate injuraturile :)))))

    1. …pai premiul unu nu puteam ,asa ca am ales premiul doi :))) …multa lume ma intreaba cat consuma masina ? pai masina mea consuma cat ii pun

  3. …si numai Cristi este de vina pentru ca discutia a degenerat inspre pasari :))) …ar mai fi complice si Vasile Ionel plus Iulian.

  4. Am găsit un mic progrămel care poate descarca toate update-urile pentru windows care mai apoi pot fi integrate în kitul de instalare cu nLite(pentru Windows XP), respectiv vLite(pentru Windows Vista).
    Dacă totul părea frumos, acum vine și partea proasta. Nu oferă suport pentru Windows 7, mai bine zis nu am găsit nicăieri ,nici pe site-ul producătorului „Update Lists (ULs)„-urile pentru Windows 7.

  5. Sunt de foarte mult timp pe Windows 7. Nu m-as întoarce la XP pentru nimic în lume. Doar ca mai demult a întrebat cineva pe ask.programecalculator.ro de un astfel de program și nu știam dacă exista și acum ca l-am găsit m-am gândit sa îl arat și la alții.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.