Program gratuit de convertit imagini, fișiere audio și video: Format Factory

Format Factory este un program gratuit de convertit fișiere multimedia în general (imagini, audio și video) de existența căruia, trebuie să recunosc, am auzit pentru prima dată de la @flutike (un cititor fidel al blogului, în cel mai lung comentariu pe care acesta la scris vreodată fără a ne bombarda cu link-uri). L-am descărcat chiar în acel moment dar din păcate n-am reușit să-l instalez și să-l pun la treabă înainte de reîntoarcerea din concediu (iar asta s-a întâmplat abia săptămâna trecută…).

Format Factory

Format Factory este unul dintre puținele programe conversie care, datorită numărului mare de funcții pe care le pune la dispoziția noastră, reușește să impună respect chiar din momentul primului contact. În plus, programul se mândrește cu o interfață foarte bine pusă la punct și totodată suficient de intuitivă încât să nu ai nevoie de manualul de utilizare pentru a putea realiza rapid conversia de care ai nevoie pentru a te putea bucura de materialele tale multimedia în dispozitivele în care formatul original ale acestora nu este admis.

Exemplu formate admise la conversie

Opțiunile de conversie existente sunt listate pe categorii în panoul din partea stângă a interfeței principale ale programului. Cu ajutorul lor vom putea realiza următoarele acțiuni:

  • Converti imagini, video-uri și melodii (fișiere audio în general).
  • Manipula materiale extrase de pe CD-uri, DVD-uri sau din imagini ISO.
  • Adapta fișiere multimedia pentru a fi redate pe dispozitive mobile.
  • Uni fișiere audio sau video, etc.

Din punct de vedere al compatibilității nu aveți motive de îngrijorare! Format Factory este compatibil cu toate sistemele de operare Windows și nu este un mare devorator de resurse așa cum probabil v-ați obișnuiți să vedeți în rândul programelor de acestă natură. Cunoscându-l și lucrând cu el timp de câteva zile vă pot asigura că nici dacă aș scrie douăzeci de articole, de douăzeci de ori mai lungi decât acesta, tot n-aș reuși să vă vorbesc despre toate posibilitățile avute folosindu-l. Cu asta vreau să las clar că programul merită încercat și este demn de a fi păstrat precum unica soluție de conversie atât din calculatorul de acasă cât și din cel de la birou sau școală. Mulțumim @flutike!

Download Format Factory

3 Comentarii

  1. Eu folosesc demult acest program ff bun in conversie, care il intrece pe Freemake video converter. (le-am testat pe amandoua in multe conversii si am ramas la F.F.). De stiam ca nu stii de el iti spuneam eu:) Dar de unde sa stiu eu ce nu stii tu si de unde sa stii tu ce nu stiu eu!:) Mai astept articole cu programe ..pe care nu le stiu. Oricum treaba buna faci! Spor si mersi.

  2. Frumoase cuvinte , thks , buna prezentare .
    Totusi doresc sa va inpartasesc cateva adaugiri care pot fii de folos .
    – Daca Pc – ul tau suporta multithreading ,nu ezita sa bifezi aceasta optiune , vei avea astfel un spor la conversie ( vezi poza )
    – La conversii de filme cu subtitrare romanesti , ca acesta sa fie corect afisate , alegeti optiunea – central european –
    – Pentru 1 utilizator de rand care doreste sa faca conversii in Xvid la filme si are un TV-LCD pe masura puteti alege urmatoarele parametrii ( optional ).
    http://t7.hu/03at-bine-de-stiut

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *