Program pentru optimizarea computerului și protejarea confidențialitații

Protejarea confidențialității și optimizarea parametrilor sunt esențiale pentru orice sistem de operare. Pentru rezolvarea acestora există diferite programe, precum : CCleanerToolWiz Care și multe altele. Din aceeași categorie face parte și Privacy Eraser, un program care vă protejează intimitatea, elimină urmele navigării pe Internet și optimizează computerul dumneavoastră.

Privacy_Eraser01

Programul are o interfață elegantă care prezintă în meniul principal cele patru opțiuni de bază ale aplicației. Primul pas este reprezentat de scanarea computerului, fiind urmat de curățare și optimizare. Privacy Eraser are rolul de a elimina fișierele rămase după navigare, adresele URL tastate, parolele memorate, fișierele jurnal și multe altele.

După scanare, fișierele sunt sortate în categorii — Windows, Browsers, Aplicații —  pentru a vă oferi mai multe informații despre fișierele ce urmează să fie șterse. Puteți să le ștergeți pe toate cu un singur click pe opțiunea de ștergere rapidă.

Privacy_Eraser02

Programul vă mai oferă posibilitatea să ștergeți definitiv fișiere sau chiar o partiție întreagă prin unealta „Drive Wiper„. O altă opțiune a programului, ce ține de mentenanță, vă permite sa alegeți programele care se deschid automat odată cu pornirea computerului. Vă sugerez să nu eliminați un program dacă nu știți sigur ce reprezintă pentru că puteți să eliminați anumite drivere necesare rulării sistemului de operare.

Privacy_Eraser03

În concluzie, Privacy Eraser este o unealtă folositoare care vă permite ștergerea Internet-cache-ului și rezolvă rapid sarcinile impuse.

Download

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *