Bluetooth Driver Installer ne ajută să instalăm, așa cum și numele lui o spune, driverul corect pentru orice adaptor Bluetooth conectat la calculator, indiferent de fabricantul acestuia.
În mod normal, la conectarea unui astfel de adaptor, Windows ne propune instalarea driverelor ce-i corespund (ex. img. de mai sus), însă, în cazul în care în urma instalării lor ne dăm seama că adaptorul Bluetooth nu funcționează așa cum ar fi trebuit să o facă (raportează erori la transfer, nu permite sincronizare sau explorarea dispozitivelor conectate, etc), dezinstalăm driverul existent, restartăm calculatorul, conectăm adaptorul Bluetooth și rulăm aplicația Bluetooth Driver Installer.