Cum se dezinstalează complet programele din calculator

În cursul activității la calculator testăm diverse programe, cele utile rămânând instalate, iar cele inutile, normal, trebuiesc eliminate. Utilitarul Dezinstalare sau modificare program integrat în sistemul de operare Windows ne permite acest lucru, însă este destul de rudimentar, motiv pentru care vom apela la aplicați terțe pentru dezinstalarea completă a programelor din calculator de care nu mai avem nevoie. Unul dintre acestea este MyUninstaller, un program gratuit și portabil pe deasupra.

Dezinstalare program cu MyUninstaller

Diferit de utilitarul din Windows, MyUninstaller ne oferă o mulțime de informații referitoare la aplicațiile instalate. În interfața principală, alături de numele programului este afișat numele firmei, versiunea, data de instalare, cheia de registru și multe alte caracteristici.