Cum poți vedea / redeschide aplicațiile, site-urile sau folderele care au fost închise de curând

După mai multe ore în fața calculatorului nivelul de concentrare diminuează și drept urmare, „micile accidente” sunt aproape inevitabile; închidem accidental aplicații, site-uri vizitate sau foldere importante apoi, în momentul în care ne dăm seama de greșeala făcută, deoarece efectele stresului se fac tot mai vizibile, începem să „împrăștiem” sfinți în stânga și-n dreapta…

1-redeschide_ultimele_site_uri_vizitate_foldere_deschiseUndoClose este un program gratuit, portabil, care înregistrează toate aplicațiile folosite, folderele și site-urile închise de curând, pentru a ne garanta un acces rapid la ele și evita în acest mod invocarea inutilă a celor duhovnicești și în concluzie, până și Papa v-ar recomanda să-l instalați dacă ar ști de existența lui…
Continuarea Cum poți vedea / redeschide aplicațiile, site-urile sau folderele care au fost închise de curând

Program de descărcat videouri de pe orice site Web

Dintotdeauna mi-a plăcut interfața prietenoasă a programelor Freemake și nu e niciun secret că acesta este unul dintre motivele pentru care vă vorbesc despre ele ori de câte ori mi se oferă prilejul să o fac…

program de descarcat videouri de pe orice site web

Freemake Video Downloader, programul despre care vom vorbi puțin în următoarele secunde, pe lângă faptul că ne permite să descărcăm video-uri de pe orice site Web —inclusiv de pe YouTube— ne oferă și posibilitatea de a le converti în formatul dorit, imediat după ce au fost descărcate:
Continuarea Program de descărcat videouri de pe orice site Web

Cum să obții o performanță mai bună pentru jocuri, fără a recurge la portofel…

Îți bagi tot șomajul în unitate, vinzi datoriile tot ce ai, amanetezi cățelul, pisica, purcelul, soacra (și alte animale de companie), și tot nu ești în pas cu „ultimul răget”… E imposibil să ții pasul cu cerințele de sistem ale jocurilor dacă nu ai o mătușă Tamara cu acțiuni la NVIDIA sau ATI

Dar din fericire pentru noi, muritorii de rând, de-a lungul timpului au fost create aplicații care ne ajută să mai prelungim puțin apogeul calculatorului nostru iar astăzi vom vorbi despre una dintre acestea și anume, Toolwiz GameBoost:

Toolwiz GgameBoost

Toolwiz GameBoost configurează sistemul astfel încât consumul de resurse avut de serviciile și procesele care nu sunt necesare executării jocurilor să fie redus considerabil pentru „a face loc” tuturor celor ce pot crește performanța jocului vizat și totodată îmbunătăți experiența de joc.
Continuarea Cum să obții o performanță mai bună pentru jocuri, fără a recurge la portofel…

Cel mai bun program de făcut screenshot-uri

Dacă alaltăieri vă vorbeam despre cel care este din punctul meu de vedere cel mai bun program de transformat fotografii în desene și picturi, astăzi vă voi prezenta PicPick, cel mai bun program de făcut screeshot-uri; și nu o spun doar eu, o spun aproape toți cei care l-au testat, inclusiv editorii Lifehacker !!! Nu, încă n-am descoperit „izvorul cu tot ce e mai bun din lume„… așa s-a nimerit! Știu că nu mă credeți dar nah, asta este…

Cel mai bun program de făcut screenshot-uri

Lăsând gluma la o parte, știind că mă repet, mai susțin încă odată că PicPick este fără nici un fel de discuții cel mai bun și mai complet program de făcut, editat și prelucrat screenshot-uri. În realitate, programul despre care vă vorbesc face parte din pachetul „PocPick Tools„; un pachet care include o serie de utilitare ce acoperă cu vârf și indesat necesitățile grafice pe care le poate avea un utilizator de rând.
Continuarea Cel mai bun program de făcut screenshot-uri