Optimizează memoria RAM a calculatorului pentru o performanță mai bună

Memory Optimizer Pro este un program gratuit care optimizează memoria RAM a calculatorului ajutându-l în acest fel să ne ofere o performanță mai bună.

program care optimizeaza memoria ram a calculatorului

Nu sunt nici ultimul și nici primul care spune că memoria RAM joacă un rol important în funcționarea și performanța aplicațiilor din calculator. Toată lumea știe că un PC cu putină memorie RAM instalată va fi extrem de lent indiferent dacă celelalte componente hardware sunt cele mai performante de pe piață.

Cauze ale pierderii de performanță a memoriei RAM

  1. În momentul în care rulăm un program, acesta va folosi cantitatea de memorie RAM necesară pentru a-și încărca fișierele de care are nevoie pentru a funcționa. Din păcate (ca normă generală), în momentul în care programul este închis, în memoria RAM se păstrează acele fișiere; un comportament pe cât de util în situația în care vom reutiliza programul înainte de a reporni calculatorul, pe atât de inutil în cazul în care nu vom mai avea nevoie de el.
  2. Programele, în funcție de utilizarea care li se dă, folosesc în anumite circumstanțe o cantitate de memorie RAM mai mare decât de obicei (ex: soluția antivirus necesită o cantitate mai mare de memorie atunci când realizează o scanare decât atunci când veghează comportamentul aplicațiilor și a fișierelor). Din nefericire pentru performanța calculatorului, majoritatea aplicațiilor nu eliberează memoria RAM de care nu mai au nevoie ci o mențin blocata până la repornirea sistemului.

Cum ne ajută un program de optimizare a memoriei RAM

2a-memorie_ram_optimizataMajoritatea programelor de optimizare a memoriei RAM forțează eliminarea din aceasta a tuturor fișierelor care nu mai sunt folosite ori de care nu mai este nevoie.

În acest fel, memoria RAM este reîmprospătată iar calculatorul devine mult mai agil decât era înainte de realizarea optimizării (bineînțeles, asta se întâmplă întotdeauna în cazurile în care sistemul se mișca foarte greu datorită fișierelor care ocupau inutil memoria RAM).

Chiar dacă programul este foarte util și de mare ajutor în situațiile pe care le-am enumerat mai devreme, în cazul care sistemul este lent datorita unei cantități insuficiente de memorie RAM acesta nu poate face minuni pentru creste capacitatea modulelor instalate și în consecință, diferența de performanță după optimizare nu va fi foarte mare în comparație cu cea avută înainte de realizarea sa.

După cum vă spuneam și la începutul articolului, Memory Optimizer Pro este un program gratuit. Totuși, pentru a nu fi luați prin surprindere, trebuie să vă avertizez ca pentru a-l putea folosi aveți nevoie de o adresa de email (pentru a realiza activarea).

Din experiență avută în cele câteva ore în care am utilizat Memory Optimizer Pro am putut trage o singură concluzie: programul este extrem de eficient și merita cu vârf și îndesat un loc în calculatoarele tuturor celor care cred și sunt convinși că sistemele lor sunt capabile de o performanță mult mai bună decât cea pe care o oferă în actualitate.

Instrucțiuni de instalare

La cea mai recentă examinare a Memory Optimizer Pro, făcută în 16 februarie 2015, am observat că acesta vine la pachet cu o serie de programe nesolicitate. În acest scop, pentru a-l instala doar pe el și nimic altceva, în prima fereastră a asistentului bifați caseta Custom instalation, apoi debifați Install SHAREit.

Custom installation Memory Optimizer

La pasul următor, dacă nu doriți să instalați și TuneUp Utilities, debifați caseta I accept the terms of the TuneUp Utilities.

I accept the terms of the TuneUp Utilities

Un alt program pe care Memory Optimizer vă va recomanda să-l instalați este SuperPlusRadio. Sfatul meu este să nu o faceți și să bifați caseta Custom installation (advanced), apoi să debifați Install SuperPlusRadio.

Custom installation Install SuperPlusRadio

La ultimul pas, vi se va recomanda și instalarea Skype. Dacă nu aveți nevoie nici de acesta, eu unul n-am, bifați I do not accept pentru a evita instalarea sa.

I do not accept

La afișarea pasului din screenshot-ul de mai jos, locul în care în sfârșit asistentul vă va afișa butonul de instalare al programului, apăsați Install Now. Dacă nu doriți crearea unei scurtături pe desktop, înainte de a face click pe Install Now apăsați Costomize și debifați caseta corespondentă a acestei acțiuni.

Install Now Memory Optimizer

O altă chestie observată tot astăzi e că programul, ori cel puțin așa se întâmplă dacă este rulat în Windows 8, nu va putea optimiza memoria RAM dacă nu este rulat cu permisiuni de administrare. Pentru a-l rula cu permisiuni de administrare faceți click dreapta pe scurtătura sa și alegeți din meniul contextual opțiunea Run as administrator.

Acestea fiind spuse vă las să-l probați și să-mi spuneți părerea voastră despre el. Nu vă așteptați la minuni din partea lui! O spun deoarece am observat că unii se așteaptă ca acest gen de programe să transforme computerul într-o rachetă.

Nicidecum nu o vor face, iar asta deoarece rolul acestora, după cum am spus și mai sus, e să elimine din memorie datele nenecesare. Dacă doriți ca PC-ul să funcționeze mai rapid, ar trebui să luați în calcul posibilitatea unui upgrade al memoriei RAM instalate în acesta.

Download Memory Optimizer Pro

36 Comentarii

  1. E prima data cand aud de „softorino”, program fantoma..
     cred ca e doar o amagire programul, l-am folosit si cica la urma mi-a elibeat 180mb , astea-s vise..:)

    • Dacă l-ai închis și redeschis și încă nu te lasă să-l folosești, dezinstalează-l și reia totul de la capăt. Asigură-te că nu se află nici în sandbox-ul antivirusul (avast, printre altele are așa ceva) și ca nici comunicarea acestuia nu este împiedicată de Firewall.

  2. Nu prea-mi place!Lucreaza greu.Am sa raman tot la celelalte recomandate de tine (memboost si GlaryUtilitiesPortable)sunt printre cele mai bune (la liber)

    • Păi tocmai ăsta e motivul pentru care vorbesc despre mai multe aplicații care îndeplinesc aceeași sarcină: dacă nu place una, atunci să existe alte opțiuni pentru a alege. Apropo, unde am vorbit despre memboost ?!?

  3. Foarte folositor programul  pentru ca eu ciudatul obicei de a nu inchide laptopul cu saptamanile.. si la un moment dat devenea extrem de lent 

  4. bun programul, mersi, da am totusi o nelamurire, sa zicem ca apas pe memory recover, imi curata memoria ram recunosc, dar daca mai apas inca odata pe memory recover imi gaseste mai multa memorie ram si tot asa…
    daca imi poti explica de ce, in rest e ok programul, se vad mici diferente;)

    • Nu știu cum se comportă la tine însă mie nu îmi face „surprize” de genul… Oricum, dacă face asta cred că mai bine îl dezinstalezi. Apropo, uite, înainte să dai refresh, deschide Task Manager-ul și stai cu ochii pe consum. Fă o reîmprospătare cu programul și vezi dacă s-a micșorat cantitatea de memoria RAM utilizată de Windows.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *