PDF Rider: un program cu care poți uni mai multe documente PDF

Chiar în urmă cu aproximativ două săptămâni vă vorbeam despre Advanced PDF Utilities Free, un program gratuit ce permite vizualizarea, unirea, separarea și convertirea documentelor PDF, dar dacă totuși încă sunteți în căutarea soluției perfecte pentru unificarea documentelor „nemodificabile”, astă vin cu o nouă propunere (cea mai simplă de până acum din punctul meu de vedere), PDF Rider:

Program de unit și separat documente PDF

PDF Rider este un program gratuit pentru Windows cu care putem uni și/sau separa documente PDF fară niciun fel de limite în ceea ce privește mărimea fișierelor procesate. De asemenea, programul permite și eliminarea paginilor ce aparțin unui document PDF dar al căror conținut nu ne interesează ori dorim să-l ascundem anumitor destinatari sau viitori posesori ai acestuia.

PDF Rider ocupă doar 2 MB și are un consum de resurse nesemnificativ în comparație cu cel avut de majoritatea rivalilor săi dar are o mică „problemă”. Nu funcționează în sistemele în care nu a fost instalat în prealabil un PDF Reader; Nitro PDF Reader, de exemplu, dar este OK oricare altul, de la Adobe Reader la Foxit Reader.

În ceea ce privește compatibilitatea, programul poate fi instalat rulează fără probleme în Windows XP, Windows Vista, Windows 7 și Windows 8; asta da, va trebui să dispuneți și de Microsoft .NET Framework 3.5 instalat (eu îl aveam așa că nu au fost probleme).

Descarcă PDF Rider

2 Comentarii

  1. Salut. Ma poti ajuta intr-o chestiune? Am mai multe pachete de framework si am instalat si 3,5. Problema este nu merge sa deschide pdf rider, imi spune ca este eroare de la Windows. Am incercat sa dezinstalez celalalte pachete de framework si sa-l las numai pe 3,5 si mi-a dat eroare ca ar afecta celalalte programe. Ce fac gresit sau mai bine zis ce nu fac bine?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *