Program de văzut filme: MeaMod Playme

Deși noi, utilizatorii sistemelor de operare Windows avem la dispoziție tot felul de programe de văzut filme, încă mai continuă să apară noi playere multimedia. Un astfel de program este MeaMod Playme; un player gratuit, cu un consum redus de resurse, în două versiuni, instalabilă sau portabilă.

Interfața programului este simplă, având toate controalele la vedere, fără opțiuni inutile. Deschiderea unui fișier media se face din butonul respectiv, cuprinzând și butoanele de control al audiției sau vizionării, după caz.

Program de vazut filme MeaMod Playme

MeaMod Playme poate reda muzica în diverse formate ca WMA, AIFF, MP3, WAV, etc, precum și filme în format MP4, AVI, FLV, MOV, WMV, etc. De asemenea, în cazul unui fișier audio, va afișa coperta albumului dacă este disponibilă. Căutarea de conținut media se poate face direct din interfața sa, cu ajutorul celor patru tab-uri, reprezentând portalurile admise de program. Pachetul de unelte integrat conține printre altele un audio control, un player radio, etc.

Opțiunile programului oferă posibilități de personalizare a interfeței, integrare addon-uri, cât și funcția VideoChoice, care va căuta videoclipul melodiei redate, pe portalurile respective. Caracteristica Last.fm nu este încă valabilă, fiind încă în dezvoltare.

Optiuni MeaMod Playme

MeaMod Playme este un media player destul de simplu, dar de bună calitate. Așadar, dacă doriți să testați și experimentați ceva nou, nu ezitați să-l descărcați și instalați!

 

Download MeaMod Playme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.