Monitorizarea avansată a consumului de resurse al calculatorului cu Process Explorer

Sistemul de operare Windows ne pune la dispoziție utilitarul Task Manager pentru monitorizarea resurselor calculatorului. Pentru utilizatorul casnic, caracteristicile acestuia sunt suficiente, însă cel avansat, care dorește funcții suplimentare va apela la un program corespunzător, mai complex. Un astfel de program este Process Explorer, capabil să ofere detalii în profunzime cu privire la procesele care rulează.

monitorizare consum resurse calculator

Process Explorer nu necesită instalare, fiind portabil. Interfața sa prezintă în cele mai mici detalii procesele care rulează la un moment dat și nu numai. În partea superioară, alături de bara de meniu, găsim indicatoarele grafice de monitorizare ale procesorului, memoriei RAM în uz, traficul rețelei, cât și activitatea hard disk-ului.

informatii sistem Process Explorer

Aceleași caracteristici prezente în utilitarul Task Manager le vom găsi îmbunătățite, cu opțiuni mai multe. Unele opțiuni presupun acțiuni complexe, adresate cunoscătorilor, creare minidump sau fulldump al unui proces ce rulează, etc. Informațiile detaliate asupra tuturor resurselor sistemului pot fi urmărite în timp real, având sumarul acestora într-o singură interfață grafică, sau separat pentru fiecare în parte cu detaliile de rigoare.

Inlocuire Task Manager cu Process Explorer

La fel ca în cazul utilitarului din Windows, se poate întrerupe sau suspenda rularea unui proces fie din bara de meniu, fie din meniul contextual al procesului respectiv. În cazul în care apreciați destul de mult Process Explorer, acesta îl poate înlocui pe cel implicit prin selectarea opțiunii Replace Task Manager, în tab-ul Options.

Download Process Explorer

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *