ICE, programul gratuit de făcut fotografii panoramice de la Microsoft, a fost actualizat

Imediat după prima ninsoare din acest am, am ieșit în parc să fotografiez peisajul rupt parcă dintr-o poveste. După câteva fotografii, când deja începuse să-mi fie ciudă că aparatul foto are unghi de acoperire atât de îngust, mi-am amintit de Microsoft Image Composite Editor, programul pe care l-am cunoscut în 2011 și l-am folosit intens în acea perioadă.

Am început să trag cadre consecutive, sincronizate la „ochiometru”, intenționând ca odată ajuns acasă să le folosesc pentru compunerea unei panoramice. Asta am și făcut câteva ore mai târziu, descoperind totodată că MICE fusese îmbunătățit și supus unui facelift între timp.

Image Composite Editor

Pe lângă sporul de performanță și un aranjament mult mai intuitiv al meniurilor și butoanelor, noua versiune ne aduce și posibilitatea de publicare a imaginilor pe Photosynth, portal frecventat de pasionații genului.

Crearea unei fotografii panoramice

Pentru a crea o fotografie panoramică, înainte de toate veți avea nevoie de cel puțin două fotografii suprapuse parțial, de preferat, unele făcute cu aparatul foto sau telefonul fixat în trepied ori suport, pentru o mai bună capturare a detaliilor.

Eu voi folosi patru, iar pentru a înțelege cu ușurință despre cum și în ce ordine trebuiesc efectuate fotografiile, v-am pregătit următoarea schiță.

compunere fotografie panoramica

Tot ce contează e ca atunci când rotiți aparatul foto sau telefonul pentru a efectua fotografia următoare, să-l deplasați doar pe orizontală, nu și pe verticală. Nu contează dimensiunea porțiunilor comune, important e ca acestea să existe, altfel Image Comosite Editor nu le va putea procesa.

După ce ați mutat fotografiile în calculator, deschideți programul și încărcați-le în acesta apăsând butonul New Panorama. Apăsați Next pentru a trece la pasul următor.

Image Composite Editor » Next

După analizarea fotografiilor, Image Composite Editor ne va oferi posibilitatea de a încadra corect imaginea de ansamblu, adică de a redresa linia orizontului. Dacă este nevoie, nu ezitați să faceți uz de instrumentul zoom.

zoom imagine panoramica

După ce vedeți bine imaginea, rotiți-o până la obținerea rezultatului dorit și apăsați Next.

redresarea liniei orizontului

La pasul următor, decupați zona pe care doriți să o păstrați în fotografia panoramică.

decupare imagine panoramica

În cele din urmă, dacă rezultatul este pe placul dumneavoastră, nu v-a mai rămas decât să salvați fotografia panoramică. Pentru asta va fi suficient să apăsați butonul Export to disk.

Export to disk

După cum veți vedea, înainte de a exporta fotografia panoramică vi se va oferi posibilitatea de a-i particulariza dimensiunile, calitatea și formatul, opțiuni deosebit de utile dacă doriți să printați respectiva fotografie. Pentru utilizarea în alte scopuri alegeți valorile maxime admise.

După cum veți vedea, Microsoft Image Composite Editor este unul dintre cele mai simple, intuitive și totodată complete programe pentru creat fotografii panoramice, reprezentând soluția software ideală pentru cei mai puțin familiarizați cu această tehnică. Îl puteți descărca de aici, unde îl veți găsi în două versiuni, una de 64 și cealaltă de 32 de biți.

5 Comentarii

  1. Salut Cristi interensant tutorialul,insa cand vei face o prezentare pentru Iobt Advanced system care si un soft numit hdd regenerator.Te rog raspunde si fa o prezentare pentru acestea

  2. Salut Cristi…vreau sa fac doua filmari cu doua camere video diferite in acelasi timp…intrebarea mea este daca ar fi un program sau ceva de genul sa intercalez sa amestec imaginile intre ele si sa fac un singur video..de exemplu eu filmez un copac in copac am alta camera care ma filmeaza pe mine si cand editez videoul sa apara imaginea cu copacul si dupa sa apara imaginea cu mine sper ca ma intelegi cam ce vreau…ms anticipat..apropo inca nu mia ajuns ulefone power..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *