Program care detectează și identifică melodiile MP3 incomplete sau defecte din calculatorul tău

Din diferite motive se întâmplă să descărcați de pe Internet melodii în format MP3, însă incomplete. Cu cât biblioteca muzicală pe care o dețineți este mai mare, cu atât este mai dificilă verificarea conținutului înaintea copierii sale pe un dispozitiv portabil. Melomanii știu ce înseamnă acest lucru. MP3 Checker este un program gratuit ce poate scana întregul conținut în format MP3 al bibliotecii muzicale din calculator. Interfața sa este deosebit de simplă, nu trebuie decât să încărcați folderul cu pricina cu ajutorul butonului Scan Folder, apoi să-l scanați apăsând Scan Files.

program care identifica fisierele mp3 incomplete

MP3 Checker are o viteză de scanare deosebit de rapidă, 1-3 secunde pentru fiecare fișier MP3. În afară de formatul MP3, programul poate detecta fișierele DAT care conțin informații despre respectivele piese muzicale. În cazul unei piese incomplete, sau detectată ca defectă, aceasta va fi separată de celelalte în carantina pe care o puteți accesa în fila Bad MP3s.

optiuni mp3 checker

Opțiunile programului nu necesită prezentare, sunt optime scopului propus, doar dacă doriți să modificați locația fișierelor defecte, adică locul pe Hard Disk în care se află carantina.

Așadar, dacă obișnuiți să descărcați muzică de pe Internet, chiar și albume complete, vă recomand să folosiți MP3 Checker pentru verifica și confirma sau infirma, integritatea tuturor melodiilor descărcate, înainte de a le transfera pe MP3 Player ori smartphone.

Download MP3 Checker

4 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *