Program pentru redenumirea în bloc a fișierelor audio în funcție de eticheta ID3: ID3 renamer

Cu siguranță, melomanii dețin colecții impresionante de fișiere audio descărcate de pe Internet, cu albumele preferate, interpreți, piese muzicale, etc. O dată descărcate, se adună cu miile (sau mai multe!) în calculator, căutarea lor devenind anevoioasă, enervantă. O soluție utilă ar fi redenumirea lor în funcție de eticheta ID3. Ce este ID3 tag? Este un container metadata utilizat, în general, în asociere cu fișierele audio în format MP3, conținând informații despre titlu, artist, album, număr de piste (tracks), etc. ID3 renamer este un program special conceput pentru redenumirea fișierelor audio în funcție de eticheta ID3.

1-ID3 renamer-interfata-writing

Programul este gratuit și oferă avantajul portabilității, nefiind necesară instalarea sa. Interfața sa pare destul de încărcată, însă, privită mai îndeaproape, vă veți da seama că nu este chiar așa, programul fiind destinat oricărei categorii de utilizatori.

Cele trei secțiuni ale interfeței, Writing, Renaming și Special, conținând o sumedenie de caracteristici utile de editare a etichetelor ID3, permit eliminarea diacriticelor, căutarea în baza de date gratuită a serverului preferat, cel implicit fiind FreeDB, redenumire, sincronizare etichete conform unui anumit fișier (tag), păstrarea doar a câmpurilor verificate în eticheta respectivă și multe altele.

Ceea ce bulversează în interfața programului este lipsa unui buton Browse pentru încărcarea fișierelor audio. Privind cu atenție însă, veți descoperi bara laterală-stânga, ce reprezintă chiar ceea ce spuneam că lipsește. După încărcarea folderului, inclusiv a subfolderelor cu muzică, în secțiunea Renaming stabiliți formula de redenumire a fișierelor și a folderului principal în funcție de preferințe.

2-ID3 renamer-formula-redenumire

Secțiunea Special vă oferă posibilitatea de a genera un fișier playlist în format M3U, ce poate fi adăugat în lista Windows Media Player, sau a oricărui alt player cee va recunoaște acest format. Caracteristicile Import/Export permit salvarea configurației sesiunii în curs, cu posibilitatea încărcării și reeditării parametrilor inițiali.

3-ID3 renamer-generare-playlist

Trebuie menționat că se poate edita fiecare etichetă ID3 pentru fiecare fișier în parte, însă cred că este o acțiune destul de laborioasă. Opțiunile ID3 renamer se referă în principal la comportamentul programului, posibilitatea înlocuirii unor caractere speciale, cât și alegerea serverului ce conține baza de date potrivit căruia se va face căutarea și editarea etichetelor.

4-ID3 renamer-optiuni-server

În încheiere, nu pot să am decât aprecieri la adresa programului, chiar impresionând prin multitudinea caracteristicilor, în special formula de redenumire a etichetelor. Timpul de executare a sarcinii este destul de scurt, de ordinul secundelor, însă, calculatorul va fi destul de stresat prin consumul peste medie al resurselor.

Download

2 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *