Program de convertit documente PDF în TXT, DOC sau JPG

Advanced PDF Utilities Free este, pe scurt, un program de convertit documente PDF în TXT, DOC sau JPG, care, pe lângă funcțiile de conversie, permite extragerea textelor din documentele PDF scanate ori protejate, mulțumită tehnologiei OCR. De asemenea, Advanced PDF Utilities Free permite divizarea sau unificarea documentelor PDF precum și adăugarea sau eliminarea parolelor de protecție a acestora.

Advanced PDF Utilities Free vine însoțit de un toolbar și de un motor de căutare propriu, dar, dacă nu aveți nevoie de așa ceva, vă recomand ca în timpul instalării programului să faceți click pe butonul Decline, afișat în fereastra Official Free PDF Tools Toolbar Installation:

Instalare Advanced PDF Utilities Free

După instalarea programului, puteți încărca în acesta documentul PDF cu care doriți să lucrați, cu ajutorul butonului Load PDF aflat în colțul stâng-superior al interfeței sale:

Advanced PDF Utilities Free

După cum vă spuneam la începutul postării, Advanced PDF Utilities Free permite convertirea documentelor PDF în documente TXT ori DOC (format Microsoft Word). Pentru primul tip de conversie, respectiv PDF în TXT avem butonul Convert PDF to TXT:

Program de transformat PDF în TXT sau DOC (format Word)

Acest tip de conversie ne va permite să obține o versiune TXT a documentului PDF, ce va putea fi editat cu orice procesor de texte, Notepad sau Wordpad, de exemplu.

În cazul în care dorim editarea conținutului documentului PDF în Microsoft Word, vom face uz de funcția Export to Word:

Transformă PDF în Word

O altă funcție interesantă a Advanced PDF Utilities Free, PDF Split, ne permite divizarea documentelor PDF formate din mai multe pagini — manualele, de exemplu:

Divizare document PDF

Funcția OCR, pentru cei care nu știu despre ce este vorba, se referă la tehnologia OCR, o tehnologie capabilă să extragă texte din imagini sau documente PDF generate de un scaner:

Extragere text cu OCR

Datorită tehnologiei OCR,  Advanced PDF Utilities Free va putea extrage cu succes texte din documente PDF protejate cu o parolă, obținute în urma scanării unei cărți ori reviste, sau generate de imprimate PDF virtuale.

Caracteristici principale:

  • Transformă documente PDF în imagini sau imagini în documente PDF.
  • Extrage conținutul documentelor PDF protejate sau generate de un scaner.
  • Unește sau divizează documente PDF.
  • Transformă documente PDF în DOC pentru a putea fi editate cu Microsoft Word.
  • Transformă documente PDF în TXT pentru a putea fi editat cu orice editor de texte.
  • Permite adăugarea sau eliminarea parolelor de protecție a documentelor PDF.
  • Permite aplicarea semnăturilor digitale asupra documentelor PDF.

Programul Advanced PDF Utilities Free este gratuit și poate fi utilizat pe orice versiune a sistemului de operare Windows superioară a XP, de 32 sau 64 biți.

Download

5 Comentarii

  1. Am instalat prostia asta si cu toata atentia sa nu instalez alte prostii mia bagat vreo 5 programe de publicitate mia modificat tot browsere.

    Comentariu editat!
    Recomandarea din articol este sa refuzi ofertele de instalare nu sa le accepti!Cu parere de rau iti zic ca neatentia costa!

    • Utilizeaza acest program pentru a scapa de probleme.
      Multa atentie pe viitor!Antivirusii obisnuiti nu ne pot proteja impotriva acestor elemente daunatoare computerului asa ca ai grija ce instalezi cu buna stiinta.
      Succes!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *