Program gratuit de convertit MP3, MP4/M4A, WMA, Ogg Vorbis, FLAC, AAC, WAV sau Bonk [din / in | in /din]

În momentul în care dorim convertirea unui fișier audio în format MP3, MP4/M4A, WMA, Ogg Vorbis, FLAC, AAC, WAV sau Bonk în orice alt format audio, dispunem, cei drept, de diverse soluții. Din păcate, majoritatea soluțiilor capabile să îndeplinească această sarcină fără complicații și la o calitate impecabilă, sunt comerciale și pentru a le utiliza fără niciun fel de restricții ne vedem obligați să ne ușurăm buzunarele. Așa cum am văzut în articole asemănătoare publicate de-a lungul timpului în acest blog, din fericire, există alternative gratuite care, uneori, în ciuda faptului că fac o treaba ce merită lăudată, au un aspect care lasă de dorit și care, de cele mai multe ori, reușesc să ne sperie suficient de mult pentru a ne aventura în căutarea unui keygen cu care să punem în pericol integritatea calculatorului nostru, pentru a putea activa o aplicație comercială cunoscută de orice utilizator de pc. Program de convertit MP3, MP4/M4A, WMA, Ogg Vorbis, FLAC, AAC, WAV, si Bonk Din această categorie de aplicații (practice dar destul de inestetice), face parte și convertorul gratuit fre:ac disponibil în 37 de limbi (printre care și româna), capabil să realizeze conversia intre MP3, MP4/M4A, WMA, Ogg Vorbis, FLAC, AAC, WAV și/sau Bonk. Deoarece știu că pentru unii va fi o adevărată aventură încercarea de a utiliza aplicația fără a fi familiarizat cu ea, am adăugat pe captura realizată trei săgeți ce indică pașii esențiali realizării unei conversii între tipurile de fișiere amintite. Săgețile indică:

  1. Adăugarea melodiilor în lista de procesare.
  2. Alegerea (prin bifarea casetei corespunzătoare) melodiilor ce vor fi convertite (în cazul în care, de ex., 2 melodii din total vor fi convertite în MP3 iar restul în orice alt format).
  3. Alegerea formatului final și inițierea procesului de conversie.

Știu, floare la ureche pentru mulți utilizatori de nivel mediu însă un motiv de abandon pentru cei cu mai puțină experiență în utilizarea unor utilitare similare. fre:ac dispune și de o funcție care ne permite extragerea și convertirea în unul din formatele listate la începutul articolului, a melodiilor existente pe un CD audio (track ). fre:ac este un utilitar gratuit ce poate fi rulat pe Windows XP, Vista și Windows 7 (32 și respectiv, 64 biți).

Download fre:ac

13 Comentarii

  1. eu am un mp3 majestic sda 4089 si as vrea sa stiu daca va functiona cu acest program ( nu am cd de instalare la el ) ms pentru intelegere..

  2. CE PROGRAM POT FOLOSI SA TRANSFER DIN MIXCRAFT IN MP3? PT K PROGRAMUL NU VREA SA LE MAI FACA.(AM BAGAT KEY DAR NIMIC). VA MULTUMESC

  3. KEY <nu mia cerut super programul lucreaza la viteza buna ,eu aveam nevoi doar sa convertez din wave..in mp3..ceia ce face foarte rapid acest program.Mersi Autorului

  4. Buna ..am si eu un Mp4 4GB Digital Player (QPS-MP4-02A) si nu am cdul de la el si nu merge sa adaug decat melodii…si nici nu ma pricep prea bine la programe! As dori sa adaug atat video cat si poze pe el…Help me plz! [-O<

  5. Dragi prieteni…Vreau si eu un convertor free care sa imi micsoreze melodiile si sa le lase mp3 cum sunt ele initial
    Cine ma poate scuti de chinul licentelot pt vechile programe si inutilitatea lor va rog mult sa ma ajutati

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.